Andra, despre rolul de mamă
Andra și fiica ei, Eva, au fost invitatele emisiunii „Vorbește lumea” de la Pro TV, unde au oferit un interviu sincer și emoționant despre legătura profundă dintre ele, despre ce înseamnă cu adevărat maternitatea și despre valorile care definesc familia Măruță.
Cântăreața a vorbit cu emoție despre cum a învățat să fie mamă, odată cu venirea pe lume a lui David și a Evei.
„Nu te naști cu sentimentul ăsta că o să fii părinte. Cumva, înveți odată cu venirea copilului cum să devii mamă. Apoi vin grijile alea – «Oare o să fiu un părinte bun?», «Oare în timpul sarcinii e totul în regulă?»… Dar în momentul în care îți ții copilul în brațe, cred că te gândești doar: «Doamne, o să-l iubesc, iar restul mă înveți tu ce să fac». Cred că asta simțeam atunci, în ziua aia…”, a mărturisit Andra, potrivit libertatea.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Andra: „E o legătură puternică”
Vedeta a vorbit și despre dinamica specială din familia lor și despre cât de important este să rămână uniți indiferent de provocări. „E o legătură puternică. Noi ne iubim foarte mult, toți patru. Și ne-am promis că o să fim mereu așa, să existe chimia asta între noi. Și dacă unul dintre noi se pierde, să-l tragem de umăr, de cot, de braț…”, a spus ea, vizibil emoționată.
Andra a recunoscut că viața i s-a schimbat complet de când a devenit mamă. „Tot. Tot s-a schimbat din momentul în care au venit copiii în viața noastră. Nu-mi mai amintesc cum eram înainte să fiu mamă, dar rolul ăsta de mamă îmi place foarte mult. Simt că pentru asta am fost făcută în viață – să fiu mamă.”
Ce fac Andra și fiica ei în fiecare seară
Artista a vorbit cu mândrie și despre talentul fiicei sale, Eva, care deja face pași în lumea televiziunii și filmului. „Mi-a plăcut să văd reacția oamenilor cu care lucrează, vis-a-vis de talentul ei. Când echipa a venit să vadă rezultatul unei filmări, mi-au spus atât de multe lucruri frumoase despre ea… încât m-am emoționat. Și m-am bucurat că și alți oameni văd această latură artistică.”
Un moment simplu, dar profund emoționant pentru Andra, este ritualul de rugăciune al fiicei sale. „Tot ce face ea mă emoționează. Dar îmi place mult momentul de seară, când o văd înainte de culcare că își face rugăciunea. În fiecare seară. Indiferent ce discuții avem, la final îmi spune: «Bine, mami. Noapte bună. Te iubesc. Pa. Acum o să-mi spun rugăciunea…»”
Iar relația dintre cele două este una extrem de apropiată. Eva a mărturisit: „Când suntem doar noi două și vorbim… ne spunem tot. Suntem foarte deschise una cu cealaltă. Mami e cea mai bună prietenă a mea.”
Sursa foto: Instagram
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: