Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
De ce a plecat Oreste din București
„Una dintre puținele chestii inteligente pe care le-am făcut în viața mea a fost că am fugit de și din București, mutându-mă la țară”, a mărturisit Oreste într-un clip publicat pe Facebook.
Inițial, Oreste și soția sa, Liliana, au locuit timp de doi ani în casa socrilor, într-o căsuță aflată în satul Fundeni, la aproximativ 17 kilometri de Capitală, chiar la intrarea în județul Călărași. O perioadă pe care o descrie drept una liniștită și „de poveste”.
Casa construită cu ajutorul familiei
După ce familia s-a mărit și s-a născut nepotul său, Bebone, Oreste a decis că este momentul să extindă spațiul de locuit. Așa a început construcția unei noi case, chiar în aceeași curte.
„Când s-a născut nepotul meu, am hotărât să lărgim clanul și m-am apucat împreună cu socrul meu și ginerele meu, cu cârca, să ridicăm o altă casă, ceva mai mare”, a povestit Oreste.
Pentru noua locuință, fostul prezentator TV a vândut un apartament din București și, cu mai puțin de 60.000 de euro, a reușit să construiască o casă practică și aerisită.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Cum arată casa lui Oreste de la țară
Locuința are:
- trei camere la parter
- două camere semimansardate
- o curte generoasă de aproximativ 2.000 de metri pătrați
În jurul casei, Oreste a amenajat o adevărată oază verde: o livadă cu aproximativ 30 de pomi fructiferi, dar și un mic univers animat de trei câini și trei pisici.
„Avem o curte mare, pomi fructiferi din care facem compoturi și dulcețuri excepționale. E o viață complet diferită”, spune el.
Viața la țară l-a schimbat radical
Oreste recunoaște că mutarea la țară nu a fost doar o schimbare de adresă, ci una profundă, care l-a ajutat să se regăsească.
„Când am venit aici, eram plăpând, stresat, obosit, nervos, fără niciun simț practic. Mi-au trebuit doi ani de trudă cu pământul, cu livada, cu animalele, ca să mă bucur cu adevărat de aerul curat și de liniște”, a mai spus acesta.
Astăzi, fostul prezentator afirmă că se simte complet diferit:
„Vă spun sincer, acum parcă sunt mai tânăr cu 10 ani.”
Pentru Oreste Teodorescu, traiul la țară înseamnă echilibru, simplitate și un ritm de viață care i se potrivește perfect. Departe de zgomotul Capitalei, în mijlocul naturii, spune că a găsit exact ceea ce îi lipsea: liniștea.
Sursa Foto: Facebook
Citește și:
Actorii turci ai momentului