La filmările primului episod “Burlacul”, care va debuta în această seară, de la 20.30, la Antena 1, Bogdan Vlădău i-a mărturisit lui Cătălin Botezatu că doar mamei lui îi spusese că va fi personajul principal al show-ului.

“Cu mama am o relaţie mai specială. Lui tata nu i-am zis încă, deşi toată lumea mă sfătuieşte să-i spun şi lui, ca să nu-l las să afle de la televizor”.
Întrebat fiind de celebrul designer cum trebuie să arate femeia ideală în viziunea lui, Bogdan a declarat: “Clar trebuie să fie frumoasã, dar nu doar exteriorul, ci să fie şi un om frumos. Şi ar mai trebui să fie haioasă, să aibă simţul umorului, ca să am cu cine să râd, şi nebunatică”.
Show-ul lui Bote a ajuns la sezonul 4
Bogdan Vlădău este protagonistul celui de-al patrulea sezon „Burlacul”.
„Sunt convins că voi porni în aventura vieţii mele. Abia aştept să le cunosc mai bine pe fete, ştiu sigur că ne vom distra pe cinste! Deja am remarcat câteva domnişoare care mi-au cam pus inima pe jar, iar cum formatul prevede şi câteva întâlniri private… sigur se va lăsa cu scântei!”
Gazda show-ului, Cătălin Botezatu, este pregătit să îi împărtăşească din experienţa lui, atât ca burlac al primului sezon, cât şi ca amfitrion al celorlalte două.