Andreea Esca și-a cumpărat o nouă casă în Porumbacu de Sus
Andreea Esca a publicat pe Instagram mai multe imagini cu noua proprietate și a dezvăluit povestea din spatele achiziției. Vedeta a mărturisit că ideea i-a venit în vara anului 2024, în timpul unei călătorii în Germania, când, în apropiere de München, a descoperit un loc care a inspirat-o și pe care și l-a imaginat imediat transpus în Porumbacu de Sus.
„Această fereastră este una dintre bucuriile neașteptate ale anului 2025. Mi s-a îndeplinit o dorință”, a scris Andreea Esca, explicând că anul acesta a găsit, în Porumbacu, „fereastra care va da către un asemenea loc”.
Noua locuință cumpărată de Andreea Esca va deveni spațiu cultural
Mai mult decât o simplă locuință, noua achiziție va deveni un spațiu cultural dedicat atât comunității locale, cât și turiștilor care vizitează zona. Proiectul, dezvoltat împreună cu Alexandru Eram și cu sprijinul echipei de construcție, va găzdui diverse evenimente și activități pentru iubitorii de natură sau oameni atrași de atmosfera satului sibian.
Spațiul va purta un nume cu puternică încărcătură emoțională pentru vedetă: „a lu’ Escana”. Andreea Esca a explicat că denumirea vine din copilăria sa, când, pe ulițele satului, răspundea cu mândrie la întrebarea „a cui ești tu, copilă?”: „a lu’ Escana”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Mesajul publicat de Andreea Esca:
Această fereastră este una dintre bucuriile neașteptate ale anului 2025. Mi s-a îndeplinit o dorință, pusă in iunie 2024, când in timpul campionatului de fotbal din Germania, am descoperit nu departe de München un loc care mi-a placut foarte mult si pe care mi l-am imaginat, imediat, în Porumbacu. Mă oprisem acolo pentru o cafea, o tartă cu fructe și un sirop, după o plimbare prin pădure.
Ei bine, anul acesta, am găsit fereastra care va da către un asemenea loc, în Porumbacu de Sus. Iar șeful de șantier și pasionatul de noi proiecte a zis să mergem mai departe și să dezvoltăm aici și un spațiu cultural pentru comunitate, pentru turiștii care se îndrăgostesc de zonă, drumeții care urcă pe Negoiu, sau alți oameni care, pur si simplu, vor dori să participe la diverse evenimente.
O să se numească : ”a lu’Escana”. Pentru că eu, de fiecare dată când ajung aici, redevin fetița de câțiva ani, care atunci când pe aceste ulițe o întrebau oamenii: “a cui ești tu copilă?”, răspundea mândră : “a lu’ Escana”.
Andreea Esca are opt căsuțe de vacanță restaurate în Porumbacu de Sus. Jurnalista de la Pro TV și soțul ei, Alexandre Eram dețin mai multe căsuțe de vacanță în apropierea Sibiului.
Fiul Andreei Esca se află în republica Dominicană la filmările Survivor
Înainte ca Aris Eram să plece în Republica Dominicană, familia jurnalistei a împodobit bradul de Crăciun. Alături Andreea Esca s-au aflat soțul ei, Alexandre Eram, fiul lor, Aris, și fiica lor, Alexia. În acest an, la împodobirea bradului a participat George, iubitul Alexiei.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.