Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Denise Rifai, un altfel de divertisment: „Sunt dură când trebuie, dar și veselă!”. Totul despre emisiunea „Furnicuțele” de la Antena 1. EXCLUSIV

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cătălina Matei,

Adio, haine negre și interogatorii maraton! Denise Rifai schimbă registrul și trece la divertisment premium. Vedeta ne-a dezvăluit motivele din spatele plecării de la Kanal D și cum plănuiește să cucerească publicul Antena 1 alături de echipa sa de „Furnicuțele”.

Ce aduce noul format „Furnicuțele” de la Antena 1

După aproape 6 ani petrecuți la Kanal D, unde a realizat „40 de întrebări cu…”, Denise Rifai a decis că e momentul pentru un alt format, la Antena 1. Este vorba despre „Furnicuțele”, unde Denise are parte de două ajutoare extrem de curioase.

Este vorba despre furnicuțele Scamă și Blană, care își doresc să devină vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze.

Timp de două ore, formatul va aduce invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți.

Toți vor avea parte de surprize, la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări despre momente-cheie din cariera lui, fie că în platou vor apărea oameni din viața lui, fie că vor fi supuși la niște provocări pline de umor… și stare de bine!

În noul format de la Antena 1, Oase, cel care a câștigat alături de iubita lui sezonul 3 „Power Couple”, îi face pe invitați să treacă prin probe care să le testeze diversele aptitudini. În același timp, Radu Ciucă, cel care a făcut parte din echipa „La Măruță” ani la rând, este responsabil cu energia pozitivă și cu muzica de calitate.

Motivul transferului: De ce a ales Denise Rifai Antena 1

Mutarea ta la Antena 1 a fost un impuls de moment, o alegere strategică sau pur și simplu ai simțit că ai epuizat formatul pe care l-ai prezentat aproape 6 ani la Kanal D?

Am semnat cu Antena 1 din dragoste pentru televiziune, dar și pentru formatele de televiziune. Îmi place politica, iar publicul mă cunoaște în varianta de jurnalist politic, economic și social, care luptă pentru presă, pentru ca aceasta să își facă rolul și să schimbe în bine cât mai multe lucruri în societate.

Totuși, în fruntea lucrurilor pe care le iubesc, rămâne microfonul, care m-a ajutat să fac numeroase fapte bune. Când am văzut acest format, în sufletul meu am spus da pe loc. Am vrut să încerc!

Este un format prin care vin în casele oamenilor, zilnic, am ocazia să îmi fac meseria, să fac interviuri de tip portret, pe care le-ați văzut și în alte emisiuni pe care le-am realizat, dar altfel. O să fie făcute cu veselie și cu voie bună, iar emisiunea va avea și rol educativ.

Vom discuta despre lucruri importante pentru societatea noastră și vom face lucrurile să se întâmple frumos! O să vă facă plăcere să ne auziți pentru a vă simți bine! Îmi doresc ca emisiunea să fie cea mai iubită din România.

„Denise cea incisivă” în varianta de divertisment

Noul format, „Furnicuțele”, pare complet diferit de stilul tău consacrat – cât de mult din „Denise cea incisivă” mai regăsim aici?

Eu sunt aceeași mereu! În unele situații sunt incisivă pentru că trebuie, în altele veselă pentru că așa simt. Formatul acesta va avea o componentă care mă caracterizează, anume calitatea. Va fi un produs premium din punct de vedere al abordării invitatului.

Interviul propriu-zis nu va fi delimitat de întrebări și răspunsuri, ci va fi o discuție frumoasă, unde voi avea multe ajutoare. Sarea și piperul acestei emisiuni sunt cele două furnicuțe, care se află alături de mine în platou.

Vom aduce în casele celor care ne urmăresc veselie și bucurie, iar dacă sunt subiecte dificile sau triste le vom trata ca atare! Emisiunea este un produs autentic și sper că fiecare om care ne va urmări, va rămâne cu ceva pentru sufletul lui.

Eu cred că este nevoie de cât mai multe produse de calitate în televiziune, ținând cont de puterea pe care aceasta încă o are la nivelul societății noastre.

Cine sunt personajele Scamă și Blană

Și care sunt atuurile acestui nou show? Pe ce mizează el pentru a atrage atenția telespectatorilor?

Sunt mai multe ingrediente speciale pe care le avem și pe care nu o să le mai găsiți în niciun alt format din România. Țin foarte mult la furnicuțe! Blană și Scamă sunt două personaje extraordinare, alături de care veți avea reprezentarea a tot ce înseamnă ironie fină, sarcasm, veselie în toate formele și umor de bună calitate.

O să râdem sănătos, din tot sufletul! Așa le spun și colegilor mei mereu. Muncim mult și există multe momente în care nu suntem în confort. Fiecare are o viață separată de emisiune, dar atâta vreme cât în timpul orelor în care filmăm ne simțim bine, râdem cu poftă și lăsăm ceva bun în urma noastră, cred că ne-am îndeplinit menirea!

Acesta este scopul emisiunii – să lase ceva bun în inimile tuturor celor care ne ascultă. Ne amuzăm sau facem haz de necaz, dar oricum ar fi, vrem să aducem pozitivitate! Furnicuțele sunt iubibile, iar eu sunt sigură că o să cucerească pe toată lumea. Îmi doresc să aibă lipici și în rândul copiilor sau adolescenților. Sunt personaje versatile și extrem de smart. O să vedeți!

Cele două „furnicuțe” sunt deja un element-surpriză – dacă ar fi să te descrii pe tine prin ele, în care dintre personaje te regăsești mai mult?

Scamă este un personaj mai dulce, mai blând, mai visător. El este cel care îmi iartă multe, fiind mai naiv în fața a tot ce este mai puternic. Blană este cel care domină atmosfera la masa lor. El uneori mă place, alteori nu. Și cu mine este destul de dur, dar îmi ia apărarea atunci când este cazul.

Și Blană mă acceptă, dar nu așa cum o face Scamă, care este căzut în admirație. Nu aș putea să aleg între ei! Eu sunt un amestec între ei doi. Mă asemăn mai mult cu Blană, totuși. Sunt o tipă inteligentă, liberală, am o anumită viziune despre viață și am tendința să fiu mai acidă, mai sarcastică sau mai dură.

Cu toate acestea, am multe elemente în comun și cu Scamă, chiar și în zona de puritate și idealism. Sunt curioasă pe cine o să îndrăgească publicul mai mult!

O nouă abordare: Denise Rifai, varianta jovială

Ai construit ani la rând o imagine de jurnalist direct, incomod uneori. Ți-a fost greu să „îmblânzești” această percepție pentru noul show?

Nu mi-am propus să mă îmblânzesc în niciun fel. Îmi doresc ca toți cei de acasă să mă cunoască și într-un mod diferit. Oamenii văd diferite laturi din noi! Emisiunea „Furnicuțele” aduce voie bună și reușim să descoasem invitatul fără să îi punem întrebări precise, dar ajungem în inima lui și descoperim toate punctele sensibile.

Nu o să ducem invitații într-o zonă de disconfort, ci o să învățăm de la ei, o să îi descoperim, cunoaștem și iubim mai mult. Emisiunea are la bază un format foarte interesant! În toate discuțiile o să ne simțim bine, o să vedem clar sensul poveștilor și al vieților.

Fiecare dintre noi are libertatea să învețe ce vrea din ce aude sau vede! Eu zic că foarte mult din mine rămâne. Publicul o să mă vadă caldă și jovială, dar acestea sunt laturi pe care le am. Cei care mă cunosc, știu că așa sunt! Dură când trebuie, dar veselă.

Sper ca și zona aceasta să le placă oamenilor măcar pe cât de mult le-a plăcut atitudinea pe care au cunoscut-o deja. Totuși, o să vedeți în emisiune că există momente în care o regăsiți și pe acea Denise. Sunt doar una, în mai multe forme: o persoană corectă, cu principii, care își dorește să lase ceva frumos în urma ei.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cum reacționează invitații la noua Denise

Cum reacționează invitații când dau acum peste o Denise cu o abordare diferită? Sunt mai relaxați sau tot stau ca pe ghimpi?

Ochii au o putere și o energie care nu poate fi diluată. Ochii reprezintă un om la exterior. Invitații mei îmi știu ochii și se așteaptă ca eu să îi întreb diferite lucruri sau să intru în diferite cotloane ale sufletului, unde poate nu și-ar dori.

M-a surprins faptul că, deși mă văd veselă și destinsă, pare că au nevoie să o regăsească pe Denise pe care o cunosc deja. În viață, când nu te prefaci și ești tu cu adevărat, oamenii ajung să te iubească. Cred că multor persoane, până la finalul emisiunii, le-a lipsit respectiva atitudine.

O să vedeți de ce spun acest lucru! Pentru toți cei care își doresc o anumită abordare de-a mea: stați liniștiți, o să aveți parte de ea! Pe mine, fostul format m-a schimbat foarte mult. Am învățat să fiu mai blândă și mai răbdătoare.

„Furnicuțele” reprezintă următorul pas în cariera mea. Așa am văzut această mutare la Antena 1. Acest format a venit pentru mine ca încă un pas pe care îl fac în cariera mea. O să vedem cum o să fie această provocare, dacă publicul o să mă placă și așa, dacă o să am succes și în acest mod sau mă prinde mai bine zona de jurnalism pur.

Totuși, Denise pe care o știe lumea nu se va pierde niciodată! O să fiu autentică în acest format pentru că ne distrăm cu adevărat în emisiunea „Furnicuțele”.

Și cât de mult s-a schimbat și look-ul tău în actualul context?

Look-ul nu s-a schimbat, însă formatul permite să mă îmbrac colorat sau în alb. Publicul o să vadă o variantă de-a mea mult mai jovială. Bineînțeles, contează și lumina din platou. Aici este o atmosferă veselă, în trecut aveam un cadru mai solemn, mai întunecat.

Probabil arăt și diferit, dar sunt aceeași, nu m-am schimbat! Acum o să o vedeți pe Denise, așa cum este ea când nu se află în fața camerelor și nu adresează 40 de întrebări.

Provocările divertismentului premium

Dincolo de TV, care este cea mai mare provocare pentru tine, în acest moment?

Din fericire sau din nefericire, nu mai există nimic dincolo de televiziune în viața mea! Momentan, mă axez pe acest proiect, care simt că o să iasă așa cum trebuie. Îmi doream foarte mult să fac trecerea spre divertisment.

Cumva, plaja de jurnalism politic, în contextul în care politica din România se mișcă în aceleași coordonate, te limitează la a fi doar foarte dură. Nu ai cum altfel, nu ai variante! Mă bucură ideea că poate voi reuși să fac oamenii să se simtă bine, să aduc niște persoane în fața publicului care merită să fie promovate, să aduc în fața publicului discuții cu adevărat utile.

Am ales să fac presă din dorința de a schimba ceva și de a face bine. Am vrut să fac această trecere în speranța că poate o să reușesc să ajung la mai mulți oameni cu mesaje de calitate. De fapt, presa trebuie să fie poarta către mesaje de calitate, dar și o zonă care poate să ofere relaxare într-o variantă constructivă.

Este provocarea vieții mele. Cumva, atât de mult îmi doresc să fie o emisiune iubită, încât cred că o să reușesc din dragostea mea față de televiziune să așez astrele într-o linie favorabilă pentru a reuși să cucerim inimile publicului.

Și cel mai așteptat răsfăț? Ceva ce nu poți refuza indiferent de circumstanțe?

O cafea, un pahar de apă rece, o băutură carbogazoasă pe care o știți toți, dar fără zahăr și gumă de mestecat.

Acestea sunt chestiuni care îmi bucură sufletul! Mai sunt privirile colegilor mei, atunci când își dau seama că am reușit. Am nevoie de aceste priviri! Mă simt atunci ca într-o cursă de Formula 1, în care piloții câștigă și își zâmbesc din priviri. Acesta este cel mai mare răsfăț!

Foto: Antena 1; Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te