După ce au impresionat jurații și milioane de telespectatori, cei 10 finaliști „Românii au talent” sunt pregătiți să pășească pe scenă pentru ultima oară în sezonul 15. Vinerea aceasta, de la ora 20:30, în direct, la PRO TV și pe VOYO.
După ce au impresionat jurații și milioane de telespectatori, cei 10 finaliști „Românii au talent” sunt pregătiți să pășească pe scenă pentru ultima oară în sezonul 15. Vinerea aceasta, de la ora 20:30, în direct, la PRO TV și pe VOYO.
Cuprins
„Dacă sezonul acesta ar fi o poveste, ar începe cu a fost odată chiar ca niciodată… și s-ar încheia cu o finală pe care n-o vom uita tot niciodată”, a spus Andra. La rândul său, Andi Moisescu a spus: „Dacă s-ar face un film despre finala aceasta, ar câștiga Oscarul și tot n-ar prinde toată emoția”.
În urma votului publicului și a unui wild card oferit de jurați, Alexia Tudose, Ianis Pîrșe, Hakuna Matata, Gabriel Doda, Damaris Lupu, Sara Hanț, Marius Moldovan, Simona Beșleagă, Miruna Ungureanu și Famous by D-Strict sunt cei 10 finaliști care vor lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro și pentru titlul de cel mai talentat român.
De asemenea, vor fi acordate următoarele premii:
Tot în această seară va fi anunțat și câștigătorul premiului de originalitate de la „Românii au talent”, în valoare de 10.000 de euro, ales dintre: Damaris Lupu, Mirabela Vian și Simona Beșleagă.
Prin SMS, la numărul 1444 (valabil în rețelele Telekom, Orange, Vodafone și Digi Mobil; costul unui SMS este de 0,48 euro, TVA inclus. Fiecare concurent poate fi votat de până la 10 ori de pe același număr de telefon, folosind codul afișat pe ecran, în timpul emisiunii).
Online, pe site-ul voteaza.protv.ro (votul este disponibil de oriunde din lume, cu o adresă de e-mail validă. După completarea formularului, votul trebuie confirmat din e-mail).
Adrian Țuțu a fost primul câștigător al show-ului „Românii au talent”. Al doilea a fost Cristian Gog, în timp ce al treilea, Bruno, un dresor de câini. Următorii pe lista premianților au fost Speedcubing, Laura Bretan, Lorelai Moșneguțu, Emil Rengle, Ana Maria Pantaze, Radu Palaniță, Ana Maria Mărgean și Darius Mabda, în anul 2022.
În 2023, trofeul a mers la Rareș Prisăcariu, care avea atunci doar 7 ani, iar î iunie 2024, Cristian Ciaușu a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, și marele premiu de 120.000 de euro
Finala Românii au talent 2025 promite o seară plină de emoție, spectacole memorabile și mult suspans.
Sursa foto: Pro TV
Citește și: