Ce notă a obținut fiul lui Dan Capatos la Evaluarea Națională
Dan Capatos are toate motivele să fie mândru: fiul său, Andrei Capatos, a obținut o medie impresionantă la Evaluarea Națională, în ciuda unui an extrem de solicitant. Rezultatele examenului național au fost publicate astăzi, iar printre elevii care s-au remarcat prin performanță se numără și Andrei, fiul prezentatorului emisiunii Un Show Păcătos.
Andrei a reușit să obțină media 9,53, o realizare notabilă mai ales în contextul în care își împarte timpul între școală și sport de performanță. De mic, Andrei Capatos s-a dedicat tenisului, petrecând ore întregi zilnic pe terenul de sport și în sala de forță.
„Să stai patru, cinci sau chiar șase ore pe zi pe terenul de tenis și în săli de forță și apoi să iei 9,53 la Evaluarea Națională, ăsta da motiv de mândrie, Andrei! Bravo!”, a transmis Dan Capatos pe rețelele sociale, vizibil emoționat și recunoscător.
Performanța lui Andrei dovedește că disciplina, ambiția și susținerea familială pot merge mână în mână cu excelența, atât în sport, cât și în educație.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Dan Capatos, despre secretele unei relații fericite
Monica și Dan Capatos trăiesc o frumoasă poveste de iubire de peste 20 de ani. Cei doi s-au cunoscut în anul 2000 și de atunci au pornit pe același drum. Monica Capatos este de profesie jurnalist.
Deși au trecut mai bine de două decenii de când a debutat povestea lor de dragoste, Dan Capatos continuă să-și surprindă plăcut soția ori de câte ori are ocazia. Așa se face că prezentatorul obișnuiește să cumpere florile preferate ale Monicăi, fără un motiv anume și fără a aștepta o ocazie specială.
Invitat acum ceva timp într-un podcast realizat de Damian Drăghici, Dan Capatos a mărturisit care este meseria soției sale și în ce împrejurări s-au cunoscut.
„Cred că este ideal să găsești omul care te înțelege profesional, pentru că am văzut foarte multe lucruri care nu au mers tocmai din motivul acesta: ‘Ce cauți la ora aia?’, ‘Unde pleci la ora asta?’, ‘De ce trebuie să faci asta?’, etc. Și atunci se elimină din start problema asta de neînțelegeri care ar putea genera discuții.Fiind de aceeași zonă de lucru (n.r. jurnalist), cum am spus, am eliminat problema asta”, a dezvăluit la acea vreme Dan Capatos.
Dan Capatos a spus motivul pentru care va lipsi o perioadă de la TV
Dan Capatos, unul dintre cei mai apreciați și longevivi moderatori TV, a anunțat recent că va trece printr-o intervenție chirurgicală. Prezentatorul a dezvăluit problemele de sănătate cu care se confruntă și perioada în care va lipsi de pe micile ecrane.
La mijlocul lunii aprilie, Dan Capatos le-a transmis telespectatorilor că se confruntă cu un polip pe corzile vocale, motiv pentru care urmează să fie operat în scurt timp.
Prezentatorul emisiunii Un show păcătos a precizat că va lipsi de pe scena publică până în toamnă, perioadă în care se va concentra pe recuperare.
„Mă duc să mă operez. E programată săptămâna viitoare, joi. Dar e posibil să fie și mai devreme. Dacă e mai devreme o să vă anunț, dar nu o să ne mai vedem. Mă mai întorc în septembrie. Nu am ascuns nimic niciodată de telespectatori, și ar fi și culmea să mă apuc acum. Ne știm de prea mult timp. O să vă spun adevărul verde-n față”, a declarat Dan Capatos.
Sursa foto: Instagram
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: