Aproximativ 200.000 de oameni au umplut sâmbătă, 26 aprilie Piaţa Sfântul Petru şi bulevardul Via della Conciliazione pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, potrivit datelor furnizate de Vatican.
de Cristina Țapu,
Aproximativ 200.000 de oameni au umplut sâmbătă, 26 aprilie Piaţa Sfântul Petru şi bulevardul Via della Conciliazione pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, potrivit datelor furnizate de Vatican.
Piaţa, care poate găzdui în mod normal 40.000 de persoane, a atins rapid capacitatea maximă, iar autorităţile au direcționat mulțimea către zonele adiacente, unde au fost montate ecrane uriaşe pentru transmiterea ceremoniei.
Evenimentul a decurs conform estimărilor oficiale, fiind implementate măsuri stricte de securitate. Participanții au fost organizaţi în grupuri mici pentru a evita aglomeraţia şi eventualele incidente.
Ceremonia funerară a Papei Francisc, care s-a stins din viaţă luni, la vârsta de 88 de ani, a început puțin după ora locală 10:00 (08:00 GMT). Sicriul va fi ulterior dus la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, locul de înmormântare ales chiar de suveranul pontif.
Funeraliile Papei Francisc au debutat cu o antifonă – un scurt imn liturgic – și recitarea unui psalm. Așa cum se întâmplă cu cea mai mare parte a ceremoniei de astăzi, textele au fost rostite în limba latină.
Corul și credincioșii au intonat împreună: „Requiem aeternam dona ei, Domine, et lux perpetua luceat ei.” („Odihnă veșnică dă-i, Doamne, și lumină fără de sfârșit să strălucească asupra lui.”).
Corul Capelei Sixtine – renumitul ansamblu alcătuit din 20 de bărbați și circa 30 de băieți, considerat corul personal al papei – a continuat interpretarea cu Psalmul 64:
„Te decet hymnus, Deus, in Sion; et tibi reddetur votum in Ierusalem.” („Ție ți se cuvine laudă în Sion, Dumnezeule. Ție ți se vor aduce făgăduințe în Ierusalim.”)
Melania Trump și-a sărbătorit împlinirea celor 55 de ani într-un mod inedit: participând la funeraliile Papei Francisc, care au avut loc sâmbătă, 26 aprilie, la Roma. Evenimentul s-a suprapus cu ziua ei de naștere, însă, potrivit unor surse apropiate, Prima Doamnă consideră prezența la ceremonie o mare onoare.
Melania Trump s-a întâlnit cu Papa Francisc pentru prima dată în 2017, în timpul vizitei oficiale efectuate alături de soțul său, Donald Trump. Cu acea ocazie, i-a oferit Suveranului Pontif un rozariu, un gest interpretat ca o reafirmare publică a credinței sale.
Potrivit unor surse apropiate familiei, această întâlnire din urmă cu opt ani conferă o semnificație personală participării sale la funeralii. „Îl admira sincer pe Papa Francisc, mai ales pentru felul în care reușea să fie iubit de oameni din toate păturile sociale,” a declarat o persoană din anturajul familiei Trump.„Pentru ea, nu este o povară să fie prezentă, chiar dacă este ziua ei de naștere,” a adăugat o sursă politică, conform informațiilor publicate de site-ul menționat. La ceremonie, Melania Trump a fost surprinsă purtând un pardesiu lung, negru, completat de un voal fin din dantelă, așezat pe cap, respectând doliul.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: