Homepage  / Ştiri / Televiziune

GALERIE FOTO. Sâmbătă, Carmen Tănase vine la „iUmor”. Și va avea la ea câteva replici usturătoare

GALERIE FOTO. Sâmbătă, Carmen Tănase vine la „iUmor”. Și va avea la ea câteva replici usturătoare
5

de Redactia Tvmania

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri. Ediția eveniment de roast a fost o surpriză pentru cei trei jurați, care nu au știut nicio clipă ce li se pregătește și cine sunt invitații.

roast iUmor (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați. Aflată pentru prima dată într-o astfel de ipostazã, actrița Carmen Tănase s-a simțit puțin vinovată pentru ”tratamentul” pe care l-a aplicat celor trei jurați. ”Ce e aici e premieră pentru mine, nu îmi e ușor, pentru că eu îi iubesc pe oamenii aceștia și îi apreciez, dar am zis să o fac și p-asta, experimentez la bătrânețe! Cu Mihai am și lucrat, îmi place mult, el e un tip foarte sensibil, deși de multe ori încearcă să ascundă asta, iar pe Cheloo l-am ascultat ani de zile”, a mărturisit actrița.

Mai emoționat decât aceasta a fost chiar Mihai Bendeac! Deși pare greu de crezut, juratul a rămas fără cuvinte atunci când a văzut cine intră pe scenă. ”Când am văzut-o pe Carmen Tănase, mi-a venit să plâng, nu îmi venea să cred! Cumva e incredibil faptul că ea a acceptat să vină să facă asta, e o mare actriță a teatrului românesc! Are un stil în care poți să fii rău, dar în același timp să rămâi extrem de carismatic”, a spus Bendeac.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1!

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

 

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 10:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 11:00 Flipper AP
  • 13:00 Bascheţii fermecaţi AP
    Calvin Cambridge (Lil Bow Wow) este un copil orfan care adoră baschetul şi se consideră cel mai mare fan al lui Michael Jordan.
  • 15:00 Cu duzina e mai ieftin! AP
    Tom şi Kate Baker şi-au sacrificat viaţa profesională pentru a-şi creşte cei 12 copii. Atunci când Tom primeşte oferta de a antrena echipa de fotbal a unei universităţi...
  • 17:00 Masked Singer România
    PRO TV a achiziţionat licenţa de producţie a celui mai spectaculos show de televiziune din lume: "The Masked Singer". Formatul, care a devenit viral şi a creat o...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 SuperStar România 12
    Ăsta-i spectacolul! Asta-i televiziunea! Iar acum e rândul tău să "Fii spectacol"! PRO TV aduce în România formatul, fenomen global, urmărit de peste 500 milioane...
  • 23:00 John Wick 3: Război total 15
  • 01:30 Vlad 12
    Serialul "Vlad", produs la cele mai înalte standarde cinematografice, spune povestea contelui de Monte-Cristo, într-o adaptare modernă. "Vlad" prezintă o poveste...
  • 03:30 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 04:00 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 04:30 Flipper AP
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 09:30 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 10:30 Adela
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 15:30 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 23:00 I mai mult iUmor 15
  • 23:15 Captură la dublu 12
    Shannon esto poliţistă cu gura spurcată căreia îi sare atât de repede ţandăra încât nimeni nu vrea să fie partenerul ei pe teren. Asta până când Shannon este nevoită...
  • 02:00 Christopher Robin şi Winnie de Pluş
    Christopher Robin este capul unei familii tipice din clasa muncitoare, copleşit de stres şi responsabilitate. Însă, exact când are nevoie mai mare, îl reîntâlneşte...
  • 04:00 O buclă în timp AP
    Bazat pe o clasică poveste fantastică a scriitoarei Madeleine L'Engle. De când Mr. Murry, un om de ştiinţă, a descoperit o nouă planetă şi a folosit conceptul cunoscut...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 11:00 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 O nouă şansă
    În această toamnă, Andreea Mantea le aduce telespectatorilor Kanal D emoţia regăsirii, a iertării şi a poveştilor de viaţă pline de înţelesuri profunde, odată cu...
  • 22:00 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR