Homepage  / Vedete / Vedete străine

George Clooney, despre Meghan Markle: „Este vânată și hărțuită”

George Clooney, despre Meghan Markle: „Este vânată și hărțuită”

de Redactia Tvmania

George Clooney îi ia apărarea bunei lui prietene Meghan Markle și condamnă tabloidele care publică știri defăimătoare la adresa Ducesei. Actorul susține că Meghan Markle este vânată și denigrată în presă, la fel cum s-a întâmplat și cu regretata prințesă Diana. 

 Actorul american, care este prieten al ducilor de Sussex, a afirmat că un astfel de comportament este „iresposabil” și chiar „frustrant”. Clooney, în vârstă de 57 de ani, a făcut declarațiile în timpul unei conferințe de presă, organizată cu ocazia lansării miniseriei „Cath-22”, care reprezintă prima întoarcere a actorului în televiziune, după 10 ani.

„Vreau doar să spun, o urmăresc pe Meghan Markle peste tot, este hăituită și defăimată”, și-a început actorul declarațiile.

„Este o femeie însărcinată în șapte luni și a fost urmărită și defăimată în același mod în care a fost și Diana și istoria se repetă. Am văzut cu toții cum s-a terminat”, a continuat actorul referindu-se la accidentul din 1997 în care Prințesa Diana și-a pierdut viața după ce era urmărită de paparazzi.

Clooney s-a declarat șocat de modul în care unele tabloide o tratează pe Meghan. „Nu pot să vă spun cât este de frustrant să văd cum publică o scrisoare de la o fiică pentru tatăl ei, ea este tratată inuman și cred că este un lucru iresponsabil și sunt șocat de asta”.

Clooney se referă la faptul că un cunoscut tabloid britanic a publicat scrisoarea pe care Meghan i-a trimis-o tatălui ei imediat după nunta regală, scrisoare pe care chiar Thomas Markle a decis să o facă publică. Într-un interviu de acum câteva zile pentru People, prietenele lui Meghan au confirmat că există această scrisoare, scoțând la iveală faptul că tatăl ei a mințit atunci când a spus că Meghan nu a mai vorbit deloc cu el de la nuntă.

 

„După nuntă ea i-a scris o scrisoare. I-a spus, ‘Tată, am inima frântă. Te iubesc. Am un singur tată. Te rog oprește-te din a mă victimiza prin presă pentru a ne putea repara relația’. Pentru că de fiecare dată echipa ei a venit și a întrebat-o ce este adevărat din spusele tatălui ei, era ca o săgeată în inimă. Tatăl ei îi scrie în schimb o scrisoare lungă și o încheie cerându-i o poză. Și ea a simțit că ‘Asta este opusul a ceea ce spun eu. Îți spun că nu vreau să comunicăm prin media și tu îmi ceri să o fac. Ai înțeles ceva din ceea ce am vrut să zic?”, a spus una dintre prietenele lui Meghan.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton