Hugh Grant a împlinit 65 de ani pe 9 septembrie
Deși a studiat literatura engleză la Oxford, unde se pregătea mai degrabă pentru o carieră academică, a fost atras de teatru și de comedie și a început să cocheteze cu scena și filmul încă din anii studenției. La începutul anilor ’80 a apărut în câteva producții modeste, dar succesul internațional l-a găsit în 1994, odată cu pelicula „Four Weddings and a Funeral”, care i-a adus un Glob de Aur și l-a transformat într-un star mondial.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Filme precum „Notting Hill”, unde a jucat alături de Julia Roberts, „Bridget Jones’s Diary”, unde a interpretat rolul seducătorului Daniel Cleaver, sau „Love Actually”, în care a fost un premier britanic plin de șarm, fiind astăzi considerate clasice ale genului comedie romantică.
Etichetat multă vreme drept „regele comediilor romantice”, Grant a demonstrat că poate ieși din tipare și că are resurse actoricești mult mai complexe. În ultimul deceniu a impresionat în roluri dramatice, precum cel din „Florence Foster Jenkins”, unde a jucat alături de Meryl Streep, sau cel din miniseria „The Undoing”, unde a surprins prin intensitate și vulnerabilitate.
Viața personală a lui Hugh Grant a atras mereu atenția publicului. Mult timp a fost considerat burlacul etern al Marii Britanii, dar în cele din urmă și-a găsit echilibrul în viața de familie. Este tată a cinci copii, cu două partenere diferite, și s-a căsătorit în 2018 cu producătoarea suedeză Anna Eberstein, mărturisind cu autoironie că nu s-a simțit niciodată „programat” pentru căsătorie, însă familia i-a schimbat radical perspectiva asupra vieții.
Hugh Grant, un trecut amoros controversat
Hugh Grant și Elizabeth Hurley au format un cuplu timp de mai bine de un deceniu, însă relația lor a ajuns la final în anul 2000, după ce actorul ar fi înșelat-o pe Liz cu o damă de companie. În ciuda faptului că iubirea dintre ei este de domeniul trecutului, cei doi sunt astăzi buni prieteni, iar actrița a participat anul trecut la petrecerea organizată de Hugh cu ocazia zilei lui de naștere.
„Suntem prieteni foarte buni, am trecut prin multe împreună. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pentru a menține relații bune cu foștii este să ai mult respect pentru viața lor actuală”, spunea actrița, potrivit Daily Mail.
„Nu am mai fost implicați romantic de 20 de ani, cred. Am o relație de prietenie foarte strânsă, dar suntem mereu conștienți că există alte persoane în viețile noastre”, completa actrița.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Actorii turci ai momentului