Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Iulian Stere vine la Chefi la cuțite, 1 aprilie 2025. A lucrat sub coordonarea lui Gordon Ramsay. „Pot fi recalcitrant în bucătărie”

de Roxana Mirea,

Richard Abou Zaki a câștigat bomba cu amulete la Chefi la cuțite 2025! Într-o competiție tensionată, preparatul său a fost desemnat câștigător de artista Narcisa Suciu, aducându-i nu doar 5 puncte, ci și un avantaj strategic important pentru etapa battle-urilor. Între timp, show-ul culinar continuă, iar în ediția de marți, 1 aprilie 2025, Iulian Stere, un concurent cu o experiență impresionantă, care a lucrat sub îndrumarea celebrului Chef Gordon Ramsay, vine în fața juraților.  

Richard Abou Zaki a câștigat bomba cu amulete, la Chefi la cuțite 2025 

Ieri seară, la Chefi la cuțite, Irina Fodor a pus în joc mult râvnita bombă cu mai multe amulete, care a ajuns în arsenalul lui Chef Richard Abou Zaki. Competiția continuă diseară, de la 20:30, cu noi concurenți în ringul audițiilor. Iulian Stere vine să gătească în bucătăria show-ului culinar, având în CV experiența lucrului într-o echipă coordonată de celebrul Chef Gordon Ramsay.  

Bătălie grea, în ediția Chefi la cuțite de ieri: cei patru jurați s-au luptat pentru bomba cu mai multe amulete, după ce amenințătoarea roată le-a impus gustul predominant care trebuia să se regăsească în farfuria fiecăruia dintre ei. După degustarea făcută de artista Narcisa Suciu, singurul preparat sărat din întrecerea juraților, cel purtând semnătura lui Chef Richard Abou Zaki, a fost desemnat câștigător. Chef Richard a obținut astfel încă 5 puncte, dar și o bombă care va scoate la iveală mai târziu, în etapa battle-urilor, mai multe amulete ce îi pot aduce avantaje extrem de importante.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Iulian Stere vine la Chefi la cuțite – 1 aprilie 2025 

Diseară, în ringul audițiilor, cei patru Chefi vor întâlni o nouă serie de concurenți cu cele mai variate povești. Iulian Stere intră în bucătăria show-ului culinar cu ambițiile mari date de experiența acumulată într-o echipă condusă de celebrul Chef Gordon Ramsay. Dar oare preparatul său îi va convinge pe jurați să-i dea cuțitul 

Recunosc că pot fi recalcitrant în bucătărie. Asta poate și pentru că am lucrat sub coordonarea cunoscutului Chef Ramsay”, mărturisește Iulian.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 7

„Am plecat prima oară pe un vas de croazieră pe postul de commis de cuisine. Am avansat după doar zece zile ca chef de partie. Am revenit în țară și am lucrat pe litoral ca manager de restaurant. Ulterior, am plecat în Anglia, unde am ajuns să fiu angajat la Planet Hollywood, brandul deținut de mai mulți actori de la Hollywood. Acolo avut onoarea să lucrez sub coordonarea lui Chef Gordon Ramsay. L-am descoperit, din punctul meu de vedere, mai temperat cu 20% față de cum îl vedem în show-urile TV. În rest, este același. A țipat și la mine când ceva nu era în regulă”, a povestit Iulian.  

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te