James Van Der Beek, vizibil slăbit de lupta cu cancerul
Deși intenționa să se afle alături de Michelle Williams, Katie Holmes și Joshua Jackson, actorul a fost nevoit să renunțe în ultimul moment, după ce a suferit complicații cauzate de tratament, inclusiv două infecții stomacale. În locul său, pe scenă au urcat soția sa, Kimberly, și cei șase copii ai cuplului, care au emoționat sala cântând celebrul generic al serialului – „I Don’t Wanna Wait” de Paula Cole.
Publicul a izbucnit în aplauze, iar foștii colegi de platou au fost vizibil copleșiți de emoție. „Michelle Williams a fost motorul acestei seri și a făcut o magie pentru copiii noștri. Sprijinul întregii distribuții a fost dincolo de orice cuvinte”, a declarat Kimberly după eveniment.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Chiar dacă nu a fost prezent fizic, James a transmis un mesaj video preînregistrat în care și-a exprimat regretul: „Așteptam această seară de luni de zile, de când îngerul meu, Michelle Williams, mi-a spus că organizează totul. Nu pot să cred că nu sunt acolo, că nu-mi pot vedea colegii în persoană.”
Fanii au primit mesajul cu aplauze, iar imaginile au devenit rapid virale, stârnind un val de reacții emoționate: „Mă rog pentru el și pentru familia lui. Îmi place să văd tot sprijinul din partea comunității noastre”, „Sper să câștige această luptă pentru copiii lui!”
James este sprijinit de soție și cei șase copii în aceste momente dificile
James și soția lui, Kimberly, au împreună șase copii: patru fiice – Olivia (14), Annabel (11), Emilia (9) și Gwendolyn (6) – și doi băieți, Joshua (13) și micuțul Jeremiah, în vârstă de doar 2 ani. Într-un astfel de peisaj familial, sinceritatea nu este doar o alegere, ci o necesitate.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 7
De altfel, relația cu copiii a căpătat noi dimensiuni în această perioadă. Van Der Beek spune că a descoperit în cei mici o empatie profundă, o maturitate care l-a emoționat până la lacrimi: „Am copii care-mi fac ceai, care mă întreabă: «Tati, de ce ai nevoie?». A fost multă frumusețe în tot acest proces.”
Actorul nu îndulcește realitatea. Boala nu e un episod trecător, ci o provocare zilnică: „A fost un drum cu suișuri și coborâșuri, cu multe necunoscute. Cancerul este ca un job full-time”.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
„