Cariera sa a început încă de la 12 ani, când a fost selectat pentru show-ul „All-New Mickey Mouse Club”, unde l-a cunoscut pe JC Chasez. Cei doi au devenit ulterior membri fondatori ai trupei N*SYNC, inițial lansată pe piața europeană – mai receptivă la conceptul de „boy band” – înainte de a cuceri și publicul american. Al doilea album al trupei, No Strings Attached (2000), a propulsat grupul în topurile internaționale cu hituri ca „Bye, Bye, Bye” și „It’s Gonna Be Me”, stabilind un record de 2,4 milioane de unități vândute în prima săptămână. Succesul a continuat cu Celebrity, însă Justin simțea că poate oferi mai mult ca artist.
Startul în cariera solo: un pariu câștigat
După o pauză convenită de comun acord în cadrul trupei, Timberlake a ales să își încerce norocul pe cont propriu. Lansarea albumului Justified (2002) i-a confirmat potențialul solo, cu hituri precum „Cry Me a River” și „Rock Your Body”, care au atras un public mai matur și orientat spre R&B. Deși albumul trăda o căutare stilistică, fără o direcție clară, Justin începea să își contureze o identitate artistică proprie.
La doar 25 de ani, Timberlake a lansat FutureSex/LoveSounds (2006), în colaborare cu producătorul Timbaland – o asociere care s-a dovedit esențială pentru cariera sa. Cu piese care au dominat topurile și au atras aprecieri unanime din partea criticilor, Justin și-a consolidat statutul de superstar și a fost supranumit „Prince of Pop”, un omagiu adus lui Michael Jackson. Albumul i-a adus nominalizări la Grammy și l-a confirmat ca unul dintre cei mai inovatori artiști pop ai vremii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Succesul din muzică i-a oferit libertatea de a explora alte domenii, iar Justin a ales actoria. Deși nu a replicat același impact din muzică, a impresionat prin diversitatea alegerilor: comedii precum Friends with Benefits, dar și filme premiate, precum The Social Network și Inside Llewyn Davis, regizat de frații Coen. A demonstrat că își asumă riscuri și în fața camerei de filmat, nu doar pe scenă.
Reveniri spectaculoase și noi direcții artistice
După o pauză de aproape șapte ani, Timberlake a revenit în muzică cu The 20/20 Experience (2013), un album produs din nou alături de Timbaland, care a devenit cel mai bine vândut material al anului în SUA. A urmat Man of the Woods (2018), un proiect cu influențe de americana, care a arătat o altă fațetă a artistului – mai apropiat de natură decât de ringul de dans. Deși a fost promovat cu o estetică rustică, sound-ul a rămas în esență fidel pop-ului sofisticat care l-a consacrat.
Turneul vieții: Justin Timberlake la Electric Castle 2025
În prezent, artistul se află în plin turneu mondial – „Forget Tomorrow” – care promovează noul său album, Everything I Thought I Was. Albumul marchează o revenire la compoziții sincere, cu un mesaj simplu: autenticitatea contează. Cu 94 de concerte anunțate, turneul se anunță a fi cel mai de succes din cariera sa, cu încasări estimate la peste 200 de milioane de dolari și bilete vândute în timp record.
Electric Castle 2025 va fi ocazia unică de a-l vedea pe scenă pe artistul care s-a reinventat constant și a evoluat spectaculos, fără să-și piardă esența. Trei decenii de carieră, nenumărate hituri și o creativitate mereu surprinzătoare – Justin Timberlake rămâne un reper al muzicii pop contemporane.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: