Homepage  / Știri

Larry Hagman știa că nu va mai apuca Sărbătorile

Larry Hagman știa că nu va mai apuca Sărbătorile

de Redactia Tvmania

Larry Hagman a știut că nu mai are mult de trăit. Starul din „Dallas”, care a pierdut, luna trecută, lupta cu cancerul la vârsta de 81 de ani, i-a mărturisit bunei sale prietene, Linda Gray (colegă de platou în serial) că își va da ultima suflare până de Crăciun, scrie femalefirst.co.uk.

„A spus <>. La care eu i-am spus <>. Atunci a  fost ultima dată când l-am văzut”, a povestit Linda Gray într-un interviu acordat Entertainment Tonight.

Actrița din „Dallas” a mai spus că Hagman era împăcat cu gândul că va muri curând și că își acceptase deja soarta.

„Nu a fost trist. Își dorea (un final) glorios. Nu îi era frică de moarte”, a mai spus Linda Gray.

Interpretul legendarului J.R. Ewing în serialul „Dallas” și-a împlinit dorința de a-și vedea întreaga familie, dar și o bună parte din prieteni cu câteva zile înainte de a muri. El i-a invitat pe toți în camera sa de la spital, de Ziua Recunoștinței. „A apucat să vorbească cu toți, pe rând. Apoi, a spus „OK, sunt gata”, și-a amintit colega de breaslă.

 

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton