Homepage  / Vedete româneşti

Unde locuiește Nicușor Dan. Cât plătește chirie în fiecare lună. „O cameră și două dormitoare la mansardă”

Unde locuiește Nicușor Dan. Cât plătește chirie în fiecare lună. „O cameră și două dormitoare la mansardă”
11

de Redactia Tvmania

Nicușor Dan nu trăiește în lux, deși conduce cel mai mare oraș din țară! Primarul Capitalei locuiește cu familia într-o casă modestă, închiriată în București. Edilul, care candidează la alegerile prezidențiale, a dat detalii despre cât plătește lunar pentru locuința cu două dormitoare la mansardă și o cameră de zi.

Nicușor Dan locuiește în prezent în Sectorul 5 al Capitalei, într-un apartament situat într-o casă veche, pentru care plătește lunar o chirie de 550 de euro. În urmă cu aproape un deceniu, în 2016, pe vremea când candida pentru prima oară la funcția de primar general al Bucureștiului, el și partenera sa, Mirabela, locuiau tot cu chirie, într-un apartament din cartierul Militari, scrie libertatea.ro.

„Locuiesc cu chirie, cu prietena mea, în zona Gorjului, într-un apartament. Vrem sa ne mutăm. Probabil imediat după alegeri. (…) Cred că plătim 250 de euro pe lună, Mirabela se ocupă de asta”, mărturisea atunci Nicușor Dan.

nicusor-dan (7)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

În 2017, primarul s-a mutat din Militari pe o stradă mai liniștită din Sectorul 5, într-o casă veche, unde familia sa ocupă etajul imobilului.

„Suedezii de atunci au făcut acest cartier pentru muncitorii de la fabrica de chibrituri. Casa asta e construită în jurul anului 1910”, spunea politicianul într-un interviu pentru PRO TV, atunci când a deschis și ușa casei sale și a arătat tuturor cum arată locuința sa.

În urmă cu câteva luni, în cadrul emisiunii Denisei Rifai, Nicușor Dan a explicat motivele pentru care nu a achiziționat încă un apartament în București și de ce preferă să locuiască cu chirie.

„Acum, faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material, am un back-up, pot să merg oricând să predau. Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei, dar poate va fi, la un moment dat. Plătim 550 de euro pe lună, o cameră și două dormitoare la mansardă, iar proprietarul plătește taxele. Cam atât”, a spus Nicușor Dan în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

nicusor-dan (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 11

„Ne-am cunoscut în anul 2005, când eu eram studentă în București.”

Povestea de dragoste dintre Nicușor Dan și Mirabela a început acum 19 ani, mai exact în 2005. Partenera de viață a primarului Capitalei a povestit cum l-a întâlnit pe Nicușor Dan.

„Ne-am cunoscut în anul 2005, pe vremea când eu eram studentă în București, la Geografie. Îmi aduc aminte că se terminase sesiunea de examene, aveam bilet să mă întorc acasă, dar chiar în ziua aceea s-a întors o prietenă ce fusese plecată cu bursă Erasmus în Franța. Am renunțat să mă mai întorc acasă și am ieșit cu mai multi prieteni. Am zis să mergem seara în Club A, clubul pe care noi îl frecventam în serile de după sesiune sau de după zilele în care aveam proiecte, iar atunci l-am întâlnit pe Nicușor. Sau el m-a întâlnit pe mine. Nu știu dacă a fost dragoste la prima vedere, dar a fost chimie, atracție, asta a fost sigur. Apoi, lucrurile au venit de la sine”, declara, acum câțiva ani, Mirabela Grădinaru.

Cei doi s-au căsătorit în 2016, după alegerile parlamentare. „Am ales să facem nunta după alegeri (alegerile locale din acel an, n.r.) și nu înainte de campanie, pentru că nu vrem să transformăm acest eveniment într-un circ. Nu-mi plac lucrurile pompoase, de aceea va fi o nuntă simplă, discretă, în stilul nostru”, explica Nicușor Dan la acea vreme.

Sursa foto: Libertatea, Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton