Homepage  / Vedete

(P) Care sunt actele necesare la înmatricularea unui autoturism?

(P) Care sunt actele necesare la înmatricularea unui autoturism?

de Redactia Tvmania

Dacă ești proaspătul posesor al unui autovehicul și abia aștepți să pornești la drum, mai ai un pas important de făcut: obținerea certificatului de înmatriculare. Înarmează-te cu multă răbdare și asigură-te că ai toate actele, pentru a scuti timp. În prezent, întregul proces durează aproximativ o lună, dar variază în funcție de județul de reședință și de perioada din an în care înscrii mașina.

 

Prevederile referitoare la procedura de înmatriculare se regăsesc în Ordinul 1501/2006, actualizat ultima oară prin Ordinul MAI 58/2017. În continuare vei găsi detalii despre actele cu care trebuie să te prezinți la DRPCIV – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

De ce documente ai nevoie?

Înmatricularea autoturismului este obligatorie la fiecare schimbare a proprietarului. Astfel, fie că noua ta mașină a fost achiziționată din reprezentanță, fie că ai cumpărat-o la mâna a doua din țară sau din străinătate, trebuie să te prezinți la DRPCIV.

Actele necesare la înmatricularea unui autoturism diferă în funcție de cazurile de mai sus; în cele ce urmează vei găsi lista de documente pentru fiecare situație în parte.

 

Dacă mașina ta provine din afara Uniunii Europene și nu a mai fost niciodată înmatriculată, vei avea nevoie de:

– Cererea solicitantului;

– Fişa de înmatriculare completată, având viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale;

– Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare;

– Actul de identitate al solicitantului, în copie și în original;

– Procura specială, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul vehiculului;

– Copia contractului de asigurare RCA, încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;

– Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie;

– Dovada efectuării formalităților vamale de import, în original sau copie legalizată a acesteia;

– Cartea de identitate a vehiculului, în original și copie;

– Dovada plății contravalorii plăcuțelor.

În cazul în care autovehiculul a fost achiziționat din afara Uniunii Europene, dar a mai fost înmatriculat, la actele listate mai sus se adaugă:

– Certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de RAR, cu excepția autovehiculelor destinate competițiilor sportive și a vehiculelor istorice;

– Documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, însoțite de plăcuțele cu numărul de înmatriculare;

– Dovada inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia.

Dacă mașina provine din Uniunea Europeană sau din România și este la prima înmatriculare, vei avea nevoie de:

– Cererea solicitantului;

– Fişa de înmatriculare completată, având viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale;

– Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare;

– Actul de identitate al solicitantului, în copie și în original;

– Procura specială, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul vehiculului;

– Copia contractului de asigurare RCA, încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;

– Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie;

– Formularul „Certificat privind atestarea plății taxei pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport” sau formularul ”Certificat”, prevăzut de Ordinul președintelui ANAF pentru aprobarea modelului, precum și a procedurii de eliberare a acestora;

– Cartea de identitate a vehiculului, în original și copie;

– Dovada plății contravalorii plăcuțelor.

Pentru un autovehicul achiziționat din Uniunea Europeană și care a mai fost înmatriculat, la actele de mai sus trebuie să adaugi:

– Certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de RAR, cu excepția autovehiculelor destinate competițiilor sportive și a vehiculelor istorice;

– Documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, însoțite de plăcuțele cu numărul de înmatriculare;

– Dovada inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia.

În ultima situație, foarte des întâlnită, în care autoturismul a mai fost înmatriculat în România, vei avea nevoie de documentele de mai jos:

– Cererea solicitantului;

– Fişa de înmatriculare completată, având viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale;

– Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare;

– Actul de identitate al solicitantului, în copie și în original;

– Procura specială, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul vehiculului;

– Copia contractului de asigurare RCA, încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;

– Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie;

– Cartea de identitate a vehiculului, în original și copie;

– Dovada plății contravalorii plăcuțelor;

– Plăcuțele cu numărul de înmatriculare, dacă fostul proprietar are domiciliul sau sediul pe raza altui județ și a optat pentru păstrarea numărului respectiv.

– Dovada inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia;

– Certificatul de înmatriculare al fostului proprietar în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate;

 

De ce trebuie să mai ții cont?

Ar fi bine să-ți faci cât mai repede o programare online la sediul DRPCIV din orașul în care îți vei înscrie autoturismul; din cauza cererilor vei fi programat peste destul de mult timp. În intervalul rămas vei avea posibilitatea de a pregăti viza de la organul fiscal, asigurarea RCA și cartea de identitate a mașinii. Pentru autovehiculele înmatriculate în afara României este necesar certificatul de autenticitate, pentru care vei fi nevoit să faci o vizită la Registrul Auto Român.

Așadar știind care sunt pașii, îți va fi mai ușor să finalizezi procesul. Programează-te și aranjează-ți documentele astfel încât să fii sigur că ai tot ce îți trebuie. Pe urmă nu-ți va mai rămâne decât să simți plăcerea șofatului în noul tău autoturism.

 

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton