Robert Redford a fost un actor, regizor și producător care a marcat istoria cinematografiei. În spatele eleganței sale, se ascunde povestea unui artist complet, cu o viață plină de provocări și reușite.
Robert Redford a fost un actor, regizor și producător care a marcat istoria cinematografiei. În spatele eleganței sale, se ascunde povestea unui artist complet, cu o viață plină de provocări și reușite.
Citește și: Robert Redford a murit, la 89 de ani
Cuprins
În cei peste 60 de ani de carieră, a interpretat escroci, cartofori, cowboy, spărgători de bănci, vânători de lei, ofițeri, politicieni, jurnaliști, avocați și, desigur, îndrăgostiți mai mult sau mai puțin pasionali. Dar, indiferent de registrul emoțional impus de personajele sale, Robert Redford nu și-a uitat niciodată în culise zâmbetul inconfundabil.
Deși înzestrat de natură cu un fizic impecabil și o grație masculină ce nu putea trece neobservată, actorul nu a funcționat niciodată pe tiparul hollywoodian al starului care își face apariția în mijlocul cohortelor de fani, primindu-le superior adulația. El a fost mereu un spirit preocupat de profesia pe care o slujea, iar vocația de susținător al artei cinematografice s-a exprimat cel mai limpede în inițierea și susținerea Festivalului de la Sundance, pe care l-a transformat în cel mai mare eveniment din lume dedicat cinematografului independent.
Recent, Robert Redford a anunțat că se retrage, după șase decenii în showbiz. „The Old Man & the Gun” este filmul în care apare în ultimul său rol, readucând în el ceva din pofta de farse a lui Sundance Kid, puștiul rebel de altădată.
Probabil că nimeni nu va putea întruchipa, ca el, tipul principial, gentlemanul onorabil chiar și când face rele și nonconformist chiar și când când face ceea ce trebuie. „Butch Cassidy și Sundance Kid”, „Cacealmaua”, „Călărețul electric”, „Cei mai frumoși ani”, „Toți oamenii președintelui”, „Marele Gatsby” sau „Departe de Africa” i-au prilejuit câteva dintre rolurile de neînchipuit în interpretarea altcuiva.
Unii istorici de cinema îl plasează, ca temperament artistic, undeva între dârzenia lui John Wayne și jovialitatea irezistibilă a lui James Stewart. Probabil că Redford e mult mai aproape de solitudinea asumată a eroului din „Jeremiah Johnson”, iar această înaintare elegantă pe un culoar doar al lui s-a văzut cel mai bine în „Când totul e pierdut” / „All Is Lost” (2013).
Un film aparte, nu doar prin faptul că a fost jucat de un singur actor, ci prin subtilitatea cu care acesta a știut să imagineze varietatea de stări ale unui om care, deși e în derivă în ocean, într-un mic vas avariat, refuză să se dea bătut. „Să nu renunți!”, este ceea ce transmite personajul său, fără să dea lecții. Doar având acea atitudine de neînfrânt pe care Redford însuși a reușit-o în toată cariera. Și, de asemenea, în viață.
Citește și: Copiii și nepoții lui Robert Redford: Moștenirea cinematografică a familiei
O traiectorie plină și bogată, din care nu au lipsit turbulențele. De la liceanul rebel care fura capace de roți la studentul care și-a pierdut bursa din cauza alcoolului și indisciplinei, apoi la tânărul care a lucrat o vreme pe terenurile petrolifere din California, până când a reușit să facă ceva economii, a plecat în Europa și a studiat arta la Paris și Florența, drumul lui a fost întortocheat și dificil.
Întors în Statele Unite, s-a înscris la Academia de Artă Dramatică, pentru a face scenografie de teatru. Între timp, însă, s-a răzgândit și s-a transferat la Actorie, debutând în teatru cu rolul din „Tall Story”.
După câțiva ani de mici roluri în seriale tv, inclusiv în unele reputate, precum „Alfred Hitchcock Presents” sau „The Twilight Zone”, celebritatea în film a venit în 1967, când a jucat primul rol principal (cu Jane Fonda ca parteneră), în „Desculț în parc”, un hit cinematografic.
Restul e istorie, o istorie a filmului care include, pe o poziție aparte, evoluția acestui actor anti-star, aflat și în clasamentul celor mai importanți actori de cinema ai tuturor timpurilor, dar și al celor mai sexy bărbați ai lumii, care a ajuns de la 500 de dolari salariu în 1962 la 11 milioane în 2001.
S-a implicat politic în diverse cauze, dar întotdeauna într-un mod fair-play, are trei copii, cinci nepoți și a avut două căsnicii – una de 27 de ani, cu producătoarea Lola Van Wagenen și una de 19 ani, cu pictorița germană Sibylle Szaggars, alături de care este și în prezent.
Cu maniera lui de-a ridica personajul la nivelul rarefiat al unei interpretări niciodată șarjate în cele 78 de roluri, Redford rămâne o efigie a instinctului perfect, a clasei și a bunului gust, într-o lume în care, mult mai des, aparența trece înaintea esenței.
de Andreea Chiriac Hentea
Sursa foto: Hepta
Descoperă tot ce e nou la TV! Abonează-te gratuit la newsletterul TVMania și primești știri, recomandări și exclusivități direct în inbox – https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: