Homepage  / Seriale turceşti

Serialul „Fata de la fereastră” nu se difuzează miercuri , 31 decembrie, la Kanal D. Când revine în grilă producția cu Burcu Birick

Serialul „Fata de la fereastră” nu se difuzează miercuri , 31 decembrie, la Kanal D. Când revine în grilă producția cu Burcu Birick
11

de Adriana Diură,

Joi, 31 decembrie, serialul turcesc „Fata de la fereastră” (Camdaki Kiz) nu va fi difuzat pe Kanal D. Postul de televiziune a decis să modifice grila de programe cu ocazia nopții de Revelion. Iată detaliile.

Serialul turcesc Fata de la fereastră nu va fi difuzat pe 31 decembrie

Kanal D nu difuzează episodul 62 al producției turcești Fata de la fereastră, un serial cu Burcu Biricik, Feyyaz Șerifoglu și Cihangir Ceyhan în rolurile principale.

Astfel, în locul serialului, telespectatorii vor putea vedea producțiile „Vecina de coșmar” (de la 20.00) – un sitcom cu Ana-Maria Barnosvchi și Bursucu, foști prezentatori de la Kanal D, și „Război în bucătărie” (de la ora 21.00).

Schimbarea are loc în contextul în care, în noaptea de Revelion, majoritatea posturilor TV aleg să renunțe la programul obișnuit și să difuzeze producții speciale, adaptate specificului sărbătorii.

Când revine în grilă Fata de la fereastră

Serialul Fata de la fereastră revine cu un nou episod joi, 1 ianuarie, de la 20.00, ora obișnuită la care se difuzează producția.

Ce s-a întâmplat în episodul 61 din Fata de la fereastră

Hayri nu poate accepta despărțirea și face tot ce îi stă în putere pentru a afla motivul real care a determinat-o pe Nalan să pună capăt relației lor. Cu sprijinul lui Muzo, acesta reușește să înțeleagă, în cele din urmă, adevărul și hotărăște să nu renunțe, fiind decis să lupte mai departe pentru Nalan. În același timp, Rafet îi spune lui Emir că s-a răzgândit în legătură cu vânzarea companiei, dorind ca afacerea să rămână în familie.

Pentru a putea lua legătura cu Nalan, Hayri îi cere ajutorul lui Billur. Ajunsă la conac, Billur este întâmpinată de Feride, care, deși pare să creadă inițial că aceasta vrea doar să o scoată pe Nalan la o plimbare, își dă rapid seama că nu i se spune adevărul. Ca urmare, Feride o avertizează ferm să nu se mai implice, amenințând-o cu consecințe serioase dacă va continua.

Burcu Biricik – personaj Nalan – Fata de la fereastra – Kanal DIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Povestea serialului Fata de la fereastră

Acțiunea gravitează în jurul lui Nalan, o tânără arhitectă frumoasă și inteligentă, care poartă cu ea un secret important. Angajată a companiei Koroglu, cea mai mare rețea hotelieră din Turcia, Nalan ajunge fără voia ei în mijlocul unor intrigi complicate.

Sedat, moștenitorul imperiului Koroglu, trăiește o relație interzisă cu Cana, o femeie măritată. Hotărât să apere imaginea familiei, Rafet Koroglu, tatăl său, îl forțează pe Sedat să accepte o căsătorie aranjată cu Yasmin.

Lucrurile iau o turnură neașteptată atunci când Selen, cumnata lui Sedat, o propune pe Nalan drept posibilă soție. Ideea este rapid acceptată de Rafet, care pune la cale o întâlnire între cei doi. După cină, Sedat face o declarație surprinzătoare în fața presei, lăsând să se înțeleagă că ar putea urma o căsătorie cu Nalan — un anunț care stârnește numeroase semne de întrebare și anunță conflicte și mai mari între personaje.

Fata de la fereastră a câștigat premiul Golden Butterfly pentru Cea mai bună dramă în 2021. Serialul poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 20.00, la Kanal D.

Foto: Kanal D, arhivă tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton