Netflix a lansat luni după-amiază trailerul sezonului cinci din „La Casa de Papel”, serial care va reveni cu noi episoade în septembrie. Serialul-cult spaniol de la Netflix, cu Álvaro Morte în rol principal, ajunge la final anul acesta, iar imaginile din filmul de prezentare sunt „explozive”.
100 de ore care par a fi 100 de ani. Așa descrie Tokyo felul în care se simte în trailerul oficial al primului volum „La casa de papel Partea 5”. Profesorul dezvăluie că rezervorul de apă a fost găsit în timp ce colonelul Tamayo se pregătește ca armata să intre în Banca Spaniei. Este unul dintre cele mai incerte momente pentru Bandă. Sunt în pericol și se pare că acesta va fi cu adevărat sfârșitul lor. Își vor aduna forțele, luptând împotriva șanselor… încă o dată? La urma urmei, ei sunt Rezistența.
Serialul „La casa de papel” revine cu noi episoade în două etape anul acesta. Astfel, prima parte din sezonul 5 va fi lansată pe 3 septembrie, la Netflix. Atunci, vor fi difuzate primele 5 episoade ale sezonului 5, și ultimul, urmând ca 5 episoade finale să aibă premiera pe 3 decembrie.
Banda este închisă în Banca Spaniei de mai bine de 100 de ore. Au reușit să o salveze Lisbon, dar unul dintre cele mai întunecate momente s-a așternut asupra lor după ce au pierdut pe unul de-ai lor.
Profesorul a fost capturat de Sierra și, pentru prima dată, nu are un plan de evadare. Tocmai când se pare că nimic altceva nu ar putea merge prost, apare un inamic mult mai puternic decât oricare dintre cei cu care s-au confruntat: armata. Sfârșitul celui mai mare jaf din istorie se apropie și ceea ce a început ca un jaf se va transforma într-un război.
Personajele luptă pentru viață
Filmările la acest ultim sezon „La casa de papel”/„Fabrica de bani” s-au desfășurat pe timp de pandemie, fapt ce a îngreunat și mai mult lucrurile, după cum a povestit creatorul Álex Pina.
„Am scris scenariul pentru partea a 5-a în timp ce Spania era în lockdown. A fost greu, pentru că restricțiile îți obosesc mintea. A fost foarte dificil să lucrăm la scenariu în perioada aceea.
Îmi aduc aminte că am scris capitolul al doilea și am dat-o în bară. Nu mergea, nu scriam deloc bine. Așa că am decis să încheiem sezonul în capitolul 2. Chiar și fără să luăm în calcul pandemia, provocarea noastră a fost ceva de genul: «Am ajuns până aici, iar acum trebuie să reușim să mergem mai departe.»
În realitate, efortul de a produce ceea ce scriam era deja imens, pentru că totul era o adevărată nebunie. Și, peste de toate acestea, s-au adăugat dificultățile legate de pandemie, testele PCR, distanțarea… Și, tot timpul, cu sprijinul Netflix, am avut sentimentul că filmările au loc în condiții de siguranță.’
Distribuția „La casa de papel” îi include pe: Úrsula Corberó, Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Miguel Herrán, Jaime Lorente, Esther Acebo, Enrique Arce, Rodrigo de la Serna, Darko Peric, Najwa Nimri, Hovik Keuchkerian, Luka Peros, Belén Cuesta, Fernando Cayo, Fernando Soto, Jose Manuel Poga, Mario de la Rosa.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Survivor România
AP
Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
23:30
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:00
Minute pierdute
15
02:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
America Express - Drumul aurului
AP
00:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
00:30
Misterul ceasului din perete
AP
După ce şi-a pierdut părinţii, Lewis Barnavelt, un băiat de 10 ani, este trimis în Michigan pentru a trăi împreună cu unchiul său, Jonathan. La scurt timp, faţada...
03:00
Supravieţuitoarea
12
Nou numită la Ambasada Americană de la Londra într-un post important, Kate Abbott se trezeşte implicată în centrul unui scandal internaţional când scapă la limită...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Yildiz si Zeynep sunt surorile în jurul cărora se construieşte povestea, două caractere foarte diferite; dacă Yildiz considera că fericirea consta într-o căsătorie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Totul pentru familia mea
AP
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
22:30
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
00:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:00