Homepage  / Timp liber

Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, două romane vor fi publicate într-o ediție specială în această toamnă

Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, două romane vor fi publicate într-o ediție specială în această toamnă

de Redactia Tvmania

Astăzi, 6 octombrie, Academia Suedeză a anunțat numele laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din 2022, distincție care merge către scriitoarea franceză Annie Ernaux – „pentru curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale”.

Trei dintre romanele lui Annie Ernaux se află în pregătire la Editura Pandora M, în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction, coordonată de scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu.

Două dintre acestea, romanul Pasiune simplă (reeditare, traducere de Vasile Zincenco) și Confesiunea adolescentei (traducere inedită, semnată de Mădălina Ghiu), vor fi publicate într-o ediție specială în această toamnă.

Următoarea carte semnată de Annie Ernaux care va apărea în limba română este monumentalul roman Anii, traducere semnată tot de Mădălina Ghiu.

Cine este Annie Ernaux

Annie Ernaux s-a născut în 1940 şi a crescut în micul oraş Yvetot din Normandia, unde părinţii ei aveau un magazin alimentar şi o cafenea. Drumul ei ca scriitoare a fost lung şi anevoios. În opera sa, Annie Ernaux examinează în mod constant şi din unghiuri diferite o viaţă marcată de discordanțe puternice de gen, limbă şi clasă. A scris mai mult treizeci de titluri.

Colecția Anansi. World Fiction este dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Proiectul editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat în toamna anului 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
    Află sfaturile medicilor invitați și vezi care sunt cele mai bune căi de tratament, dar și de prevenție, pentru o arie largă de boli, atât la copii, cât și la adulți....
  • 10:30 Umami: al 5-lea gust
    Umami: al 5-lea gust este un show culinar, prezentat de Cristi Dumitru, Alin Barabancea (co-prezentator) și Sergiu Nedelea (expert în vinuri).
  • 11:00 Sunt Spion AP
    Cînd un avion militar de ultimă generaţie este furat, guvernul Statelor Unite crede că traficantul de arme Gundars l-a înhăţat cu gîndul de a-l vinde. Aşa că îl...
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Dansul străzii 2 AP
  • 16:00 Visuri la cheie
    "Visuri la cheie" este un show de televiziune ce prezintă cazurile emoţionante ale unor familii, iar echipa emisiunii le transformă locuinţele în spaţii frumoase...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Astăzi, la "România, te iubesc!", Cosmin Savu prezintă reportajul Finlanda la adăpost, despre modelul nordic de apărare, despre conștiința unui popor care a trecut...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Tomb Raider: Începutul 12
  • 22:15 Mama răzbunării 15
  • 00:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 01:15 Goosebumps 2: Halloween bântuit AP
  • 02:45 Dansul străzii 2 AP
  • 04:15 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 07:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 15:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 23:30 Stand Up Revolutions 12
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • 02:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 02:45 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 03:45 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 09:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Tu Urmezi! AP
    Dan Negru vine în faţa milioanelor de telespectatori cu un game show revoluţionar, ce îmbină concursul de cultură generală şi entertainmentul. Concurenţii stau la...
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:30 Autopsie fatală 15
  • 02:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 03:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV