Homepage  / Timp liber

Art Safari se deschide pentru a doua oară în acest an! Ediția aniversară aduce o dublă premieră

Art Safari se deschide pentru a doua oară în acest an! Ediția aniversară  aduce o dublă premieră

de Redactia Tvmania

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România, se întoarce! Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București) din strada Lipscani, nr. 18-20, devine din nou hotspot cultural al României, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie.

Ediția aniversară Art Safari aduce o dublă premieră: prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra. Aceasta este, de altfel, cea mai valoroasă expoziție de artă aflată acum pe teritoriul României;

În Pavilionul Românesc, vor fi expuși trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite: Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici, dar și un mare călător-explorator, Lilian Theil – o artistă nonconformistă născută în 1932, care lucrează într-o tehnică textilă proprie compoziții multicolore despre adevăruri universale, dar și Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

Două Pavilioane, cinci expoziții de artă spectaculoase

Pavilionul Internațional

Expoziția „Seeking Truth: The Art of John Constable” (A V&A Exhibition – Touring the World) este adusă în premieră în România, printr-un parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii.

Aceasta cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări – majoritatea opere semnate de John Constable (1776-1837), celebrul peisagist britanic, cunoscut la nivel internațional și totodată mare colecționar de maeștri ai perioadei în care a trăit. Dar și de lucrări de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez, ce se pot vedea în expunere la Art Safari. 

Expoziția „Korean Beauty in Poster Art”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, aduce în atenția publicului tânăr o viziune contemporană asupra străvechii culturi coreene și a picturalității alfabetului coreean, dar și a stilului corean de viață.

Arta afișului exprimă „Koreanismul” și încearcă să explice Coreea de astăzi, a Kpop-ului, aromei kimchi și tehnologiei, prin prisma tradițiilor sale culturale. Expoziția va fi însoțită de ateliere de tipografie și caligrafie, susținute de însuși creatorul afișelor, reputatul artist asiatic Byoung-il Sun.

Pavilionul Românesc 

Expoziția „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor” (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, aduce în atenția publicului un artist interbelic major, celebrat la 150 de ani de la moartea sa. Ștefan Popescu, deși a locuit o mare parte a vieții la Paris, alături de Constantin Brâncuși, a fost unul dintre cei mai premiați artiști români, în România și în străinătate. Între altele, este singurul artist român care a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția.

Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii preferați ai Reginei Maria, care i-a achiziționat multe lucrări pentru colecția sa privată. Franța, Turcia, Maroc, Tunisia, Alger, Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia, Germania sunt câteva dintre țările care l-au inspirat și pe care le-a redat pe pânzele sale, dintre care multe se află în expoziția de la Palatul Dacia. 

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu) aduce în atenția publicului o artistă cu un parcurs atipic, la fel ca personalitatea sa. Creația inedită și originală a artistei cu dublă origine română și germană (re)începe după vârsta la care alții ies la pensie. Născută la Brașov în 1932, Lilian Theil are o tehnică specială: pictează cu acul de cusut. Reflexivă și profund filosofică, creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil, povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, secole și accidente, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.


„Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (curator: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu) este o altă expoziție bogată în meditații, de această dată semnate de un artist al tinerei generații. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan este un artist minuțios și profund. Peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești, exerciții de lămurire a lumii înconjurătoare, dar și a celei interioare. 

Art Safari Kids, programul educațional al celui mai mare eveniment dedicat artei din România, cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul Centrului Step by Step din București, partener educațional al Art Safari. 

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a, 23 septembrie – 11 decembrie 2022

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziție, pe tonuri de muzică live și sunet de prosecco. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză.

Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la fața locului.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
    Află sfaturile medicilor invitați și vezi care sunt cele mai bune căi de tratament, dar și de prevenție, pentru o arie largă de boli, atât la copii, cât și la adulți....
  • 10:30 Umami: al 5-lea gust
    Umami: al 5-lea gust este un show culinar, prezentat de Cristi Dumitru, Alin Barabancea (co-prezentator) și Sergiu Nedelea (expert în vinuri).
  • 11:00 Adele Blanc Sec AP
    Adela (Louise Bourgoin) este o tanara aventuriera care incearca sa isi vindece sora. Tinerei ii vine ideea sa caute mumia unui medic din antichitate deoarece crede...
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Pantera Roz AP
    Celebrul antrenor de fotbal Yves Gluant tocmai a castigat cu echipa Frantei meciul contra nationalei Chinei. Inconjurat de fani, alaturi de frumoasa lui iubita...
  • 16:00 Visuri la cheie
    "Visuri la cheie" este un show de televiziune ce prezintă cazurile emoţionante ale unor familii, iar echipa emisiunii le transformă locuinţele în spaţii frumoase...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Blacklight 12
  • 22:00 Ochi de vultur 12
    Fratele geamăn al lui Jerry Shaw moare într-un accident. Din acel moment, lui Jerry încep să i se întâmple lucruri tot mai ciudate: o adevărată avere îşi face apariţia...
  • 00:15 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 01:15 Pantera Roz AP
    Celebrul antrenor de fotbal Yves Gluant tocmai a castigat cu echipa Frantei meciul contra nationalei Chinei. Inconjurat de fani, alaturi de frumoasa lui iubita...
  • 03:00 Doctor de bine
    Află sfaturile medicilor invitați și vezi care sunt cele mai bune căi de tratament, dar și de prevenție, pentru o arie largă de boli, atât la copii, cât și la adulți....
  • 03:30 Umami: al 5-lea gust
    Umami: al 5-lea gust este un show culinar, prezentat de Cristi Dumitru, Alin Barabancea (co-prezentator) și Sergiu Nedelea (expert în vinuri).
  • 04:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 07:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 15:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 00:00 iMai mult Umor 15
    "iMai mult Umor" este povestea nevăzută din spatele produsului finit iUmor, este spectacolul din spatele spectacolului, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot...
  • 00:10 Stand-Up Revolution
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • 02:30 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 03:15 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 04:00 Burlaci întârziaţi AP
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 09:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Tu Urmezi! AP
    Dan Negru vine în faţa milioanelor de telespectatori cu un game show revoluţionar, ce îmbină concursul de cultură generală şi entertainmentul. Concurenţii stau la...
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:30 În compania răzbunării 12
    Un om de afaceri este şi strategul unei organizaţii mafiote din Los Angeles, cunoscută sub numele de "Compania". Quinn Forte (Billy Zane) a avut totul: putere, foarte...
  • 02:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 03:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:45 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV