Homepage  / Vedete româneşti

David Popovici, față în față cu Victor Rebengiuc: „O lecție vie de talent și demnitate”. Mesajul sportivului după întâlnirea cu marele actor

David Popovici, față în față cu Victor Rebengiuc: „O lecție vie de talent și demnitate”. Mesajul sportivului după întâlnirea cu marele actor
12

de Adriana Diură,

Recent, publicul a fost martorul unei întâlniri memorabile care a unit două simboluri ale excelenței românești: campionul olimpic David Popovici și legendarul actor Victor Rebengiuc. Momentul, care a adus laolaltă măiestria din artă și performanța din sport, a avut loc în cadrul evenimentului Gala Internațională de Balet „Balanchine’s Legacy”.

David Popovici, întâlnire cu Victor Rebengiuc la un eveniment

Vizibil emoționat, David Popovici a ales să împărtășească această experiență cu fanii săi de pe rețelele sociale, descriind întâlnirea cu maestrul Rebengiuc drept un „privilegiu rar”. Sportivul l-a numit pe actor un „titan al teatrului” și o lecție vie de demnitate.

„Unele întâlniri nu se uită niciodată. Pentru mine, aceasta a fost una dintre ele. Să stau față în față cu maestrul Victor Rebengiuc, un titan al teatrului românesc, o lecție vie de talent, demnitate și forță, a fost un privilegiu rar.

Venim din generații și domenii diferite, dar performanța, munca și respectul ne aduc în același loc. Întâlnirile care te inspiră devin parte din tine. Recunoscător pentru acest moment”, a scris Popovici pe Facebook.

david-popovici-victor-rebengiuc2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

David Popovici și Victor Rebengiuc, două destine dedicate excelenței

Deși activează în domenii complet diferite, cei doi reprezintă standarde de aur în carierele lor. Victor Rebengiuc (93 de ani) este un ctor emblematic cu o carieră impresionantă de peste șapte decenii. A traversat epoci și regimuri politice diverse, rămânând un reper de rigoare profesională și adevăr scenic.

Victor Rebengiuc a împlinit pe 10 februarie 93 de ani, motiv pentru care Televiziunea Română i-a dedicat o săptămână aniversară.

David Popovici (21 de ani) este tânărul înotător care a rescris istoria sportului mondial. Recent, la Campionatele Mondiale din Singapore (2025), acesta a câștigat medaliile de aur la 100 m și 200 m liber.

Prin această performanță, a devenit primul sportiv din istorie care reușește să facă de două ori „dubla” la aceste probe în cadrul mondialelor (Budapesta 2022 și Singapore 2025).


Foto: Instagram, arhiva tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton