Daniel Pavel se află în Republica Dominicană de aproximativ două luni, înainte ca Survivor România 2023 să aibă premiera la Pro TV. Prezentatorul TV nu a plecat singur, ci împreună cu iubita lui, Ana Maria Pop. Totuși, Ana s-a întors recent în țară și l-a lăsat pe Daniel Pavel singur în Republica Dominicană. Care este motivul.
Daniel Pavel, singur în Dominicană, după ce iubita lui s-a întors în țară
Ana Maria Pop a stat două luni în Republica Dominicană, alături de Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România 2023, însă aceasta s-a întors recent în România. Invitată în emisiunea ”La Măruță”, de la PRO TV, iubita lui Daniel Pavel a mărturisit că urmează să se întoarcă în Dominicană.
„M-am întors cu multă vitamina D, bucurie și soare în suflet. Am stat două luni și voi reveni într-o lună la el. Domnu’ Dan este foarte bine, este pe val după cum ați văzut. Nu se dezice de la prezentatorul, cred eu, al anului”, a declarat Ana, potrivit protv.ro.
Iubita lui Daniel Pavel a dat de înțeles că s-a întorc în România pentru că trebuia să ia parte la o serie de întâlniri profesionale. Ana este avocat de 16 ani și acum oferă consultanță.
„E greu când plec așa, câte o lună, de lângă el. Sunt lucruri pe care poți să le faci doar aici și doar prin întâlniri fizice, apropo de avocatură și de activitatea mea principală. Merg contractele pe care pot să le fac și acolo și le trimit, dar nu se poate să nu mergi la întâlniri”, a spus Ana.
Pe de altă parte, Ana Maria Pop a spus că a avut parte de o zi de naștere aparte, cu multe surprinze. Părinții ei au vizitat-o în Dominicană.
„Familia mea a apărut în Dominicană pentru două săptămâni. Nu știam nimic, nu am bănuit nimic. A fost Daniel foarte discret. A fost o surpriză foarte faină. Am fost topită, nu știam pe cine să pup prima dată”, a mai povestit Ana.
Daniel Pavel și iubita lui și-au făcut tatuaje identice
Ana Maria Pop a explicat ce semnificație au cele două tatuaje pe care ea și Daniel Pavel și le-au făcut. Amândoi și-au făcut tatuaje identice pe coapsă, cu semnul infinitului.
„Infinitul a pornit din ideea că relația și ceea ce simțim noi acum, cred că se îndreaptă spre un infinit. Și e și un cuvânt frumos acolo, care pentru noi înseamnă enorm… Adică Lord – Dumnezeu. Tatuajele le-am făcut acolo în Dominicană. El are mai multe tatuaje, iar eu voiam de ceva vreme să-mi fac unul, dar nu am simțit. Este primul tatuaj la mine, probabil că și ultimul. Părinții au fost încântați… le-a plăcut mult și le-a plăcut mai ales ideea de legătură cu spiritualitatea și cu iubirea eternă„, a spus partenera lui Daniel Pavel.
Cei doi sunt împreună de un an și jumătate. Tot în cadrul emisiunii, Ana a povestit cum își răsfață iubitul și ce activități adoră să facă în timpul liber: „Noi nu ne plictisim niciodată!”.
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
07:00
Ştirile PRO TV
La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
10:00
I Like IT
Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
10:30
Superspeed la Pro TV
"Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
11:00
Hotel Transilvania
AP
Frankenstein, mireasa acestuia Eunice, Omul Invizibil Griffin, varcolacul Wayne, sotia de varcolac Wanda, Mumia Murray şi Cocosatul de la Notre Damme Quasimodo sunt...
12:45
Pumni de oţel
AP
Filmul îl prezintă pe Charlie Kenton (Hugh Jackman), un fost luptător care a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine sport ilegal, iar...
15:15
Românii au talent
AP
Fiecare vineri seară va scoate la iveală momente nemaiîntâlnite, care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. Dinamismul show-ului va fi întreținut de gazdele...
19:00
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
20:00
Memorie
12
22:15
Insuportabila povară a talentului
15
00:15
Nuntaşi de închiriat
15
Doug Harris (Josh Gad) mai are două săptămâni până la nuntă şi îşi dă seama că nu are de unde alege un cavaler de onoare dintre prietenii din copilărie şi cei de...
02:00
Pumni de oţel
AP
Filmul îl prezintă pe Charlie Kenton (Hugh Jackman), un fost luptător care a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine sport ilegal, iar...
04:00
Superspeed la Pro TV
"Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
04:30
Pumni de oţel
AP
Filmul îl prezintă pe Charlie Kenton (Hugh Jackman), un fost luptător care a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine sport ilegal, iar...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
09:00
Lia - soţia soţului meu
"Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
12:00
MediCOOL
Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
13:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
13:30
Mai rău nu se poate
AP
An de productie: SUA 2001 Pentru Kevin si Max, înselãciunile si furtul au fost cãile care le-au ghidat cariera. Kevin Caffrey este hot profesionist, cu o înclinatie...
15:30
Chefi la cuţite
AP
Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:00
Te cunosc de undeva!
"Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
00:00
Chefi la cuţite
AP
Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
03:00
MediCOOL
Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
04:00
În siguranţă
12
După ce mafia rusească îi ucide familia, Luke, un expert în arte marţiale, crede că nu mai are pentru ce trăi: de fiecare dată când se ataşează de cineva, mafia...
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
07:30
Apel la consilier
AP
Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
08:00
Asta-i România!
AP
Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
09:30
Sport, dietă şi o vedetă
AP
Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
10:00
Teo Show
AP
Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
ROventura
AP
ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
16:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
18:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
19:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
20:00
Preţul Fericirii
AP
Synopsis: Tânăra şi înverşunata Yildiz (Eda Ece), va avea parte de surprize uriaşe din partea fostului soţ Halit (Talat Bulut) iar reacţia frumoasei femei va fi...
22:30
Prădători de noapte
15
00:30
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
03:15
Aripi frânte
AP
În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
05:15
Teo Show
AP
Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...