Homepage  / Vedete / Vedete străine

Dwayne „The Rock” Johnson a anunțat că el și familia s-au îmbolnăvit de COVID-19

Dwayne „The Rock” Johnson a anunțat că el și familia s-au îmbolnăvit de COVID-19

de Redactia Tvmania

Cunoscutul actor Dwayne „The Rock” Johnson a dezvăluit prin intermediul unui video postat pe contul lui de Instagram că el și familia lui s-au îmbolnăvit de coronavirus.

În vârstă de 48 de ani, acesta a dezvăluit că și soția lui, Lauren Hashian, în vârstă de 35 de ani, cât și fiicele lor, Jasmine, 4 ani, și Tiana, 2 ani, au fost diagnosticați pozitiv cu COVID-19 în urmă cu trei saptămâni, însă acum starea lor de sănătate s-a îmbunătățit.

„Pot să vă spun că acesta a fost cel mai dificil și mai provocator lucru pe care a trebuit să îl îndurăm ca familie”, a declarat actorul. „Suntem la finalul bolii, suntem de cealaltă parte a ei. Nu mai suntem contagioși și cu toții suntem – slavă Domnului – sănătoși”.

The Rock a oferi câteva detalii și despre simptomele celor două fetițe ale sale. Deși au o vârstă fragedă, micuțele au avut simptome ușoare, „o tuse care a durat câteva zile”, a spus actorul, însă pentru el și soția sa lucrurile au fost complicate. 

„Am fost aruncat, lovit, bătut în trecut, însă a fi diagnosticat pozitiv cu COVID-19 este mult mai diferit decât a trece peste orice rană cumplită”, a mai spus el.

Dwayne „The Rock” Johnson a mai precizat că „Prioritatea mea numărul 1 a fost întotdeauna să îmi protejez familia. Și să îmi protejez copiii, cei pe care îi iubesc. Mi-aș fi dorit să fiu numai eu cel diagnosticat pozitiv, însă nu a fost așa. A fost întreaga mea familie. Așa că acest lucru s-a simțit ca o lovitură puternică în stomac”.

Cel mai bine plătit actor de la Hollywood în ultimul an a mai specificat că este posibil ca virusul să fi fost contactat de la prieteni apropiați ai familiei, în ciuda faptului că au fost întotdeauna atenți cu măsurile de protecție: 

 „Nu lăsați niciodată garda jos, întăriți-vă sistemul imunitar cu antioxidanți, vitamine și lucruri de acest gen. Purtați mască. Asta este o realitate și este cel mai bun lucru pe care îl puteți face. Este de asemenea și cel mai responsabil lucru pe care îl puteți face, nu numai pentru voi, cât pentru familia voastră, pentru cei iubiți, dar și pentru ceilalți oameni din jurul vostru”.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Povestea lui Lucky AP
    Richard (Chase Moore) traieste intr-un orasel din Africa. El are grija de un manz abandonat, pe nume Lucky, care a supravietuit miraculos dupa ce a fost luat de...
  • 11:45 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • 12:45 Mirajul dansului AP
    Un grup de 12 adolescenţi intră la Academia Americană de Balet din New York pentru a deveni specialişti în balet. Stresul de la antrenamente şi presiunea de a se...
  • 15:15 Românii au talent AP
    Fiecare vineri seară va scoate la iveală momente nemaiîntâlnite, care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. Dinamismul show-ului va fi întreținut de gazdele...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii 12
    Temându-se că acţiunile supereroului privit ca un zeu rămân nesupravegheate, puternicul şi formidabilul apărător al Gotham-ului îl provoacă pe salvatorul adorat...
  • 22:45 Răzbunare: O poveste de dragoste 15
  • 00:45 Legea străzii 12
    Joey (Jason Statham), un fost soldat din Forţele Speciale, ajuns acum să trăiască pe străzi, în lumea infractorilor din Londra, se transformă într-un Înger Răzbunător...
  • 02:30 Mirajul dansului AP
    Un grup de 12 adolescenţi intră la Academia Americană de Balet din New York pentru a deveni specialişti în balet. Stresul de la antrenamente şi presiunea de a se...
  • 04:15 Povestea lui Lucky AP
    Richard (Chase Moore) traieste intr-un orasel din Africa. El are grija de un manz abandonat, pe nume Lucky, care a supravietuit miraculos dupa ce a fost luat de...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Lia - soţia soţului meu
    "Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
  • 12:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Câinele, adevăratul meu prieten AP
    Ecranizare a îndrăgitului roman omonim semnat de W. Bruce Cameron, "Câinele, adevăratul meu prieten" prezintă destinul unui devotat patruped care îşi descoperă menirea...
  • 15:30 America Express - Drumul aurului AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Călătoria 2: Insula Misterioasă AP
  • 22:00 Bunicul dezlănţuit 15
    Jason Kelly se află la doar o săptămână distanţă de nunta cu fiica răsfăţată a şefului său, deci cu un pas mai aproape de visul lui de a deveni partener la firma...
  • 00:00 America Express - Drumul aurului AP
  • 03:00 Dragoste de tata
    Nejat (Furkan Palali) este un om de afaceri de succes, director al unei companii care creează ochelari. După ce soţia îl părăseşte, Nejat îşi creşte singur fiica...
  • 04:00 Câinele, adevăratul meu prieten AP
    Ecranizare a îndrăgitului roman omonim semnat de W. Bruce Cameron, "Câinele, adevăratul meu prieten" prezintă destinul unui devotat patruped care îşi descoperă menirea...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Primăvara bobocilor AP
  • 09:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Infidelul AP
    Istoria personală a frumoasei Asya Arslan este una cu totul emoționantă. Încă de la o vârstă fragedă, Asya a rămas orfană, iar dorința ei cea mai mare a devenit...
  • 22:00 Hai că încă putem! 12
  • 00:00 Masca de argint AP
    Evenimentele il aduc in Tara Romaneasca pe bancherul Troianov (Alexandru Repan), o persoana darnica si totodata suspecta, despre care Aga (Traian Stanescu) vrea...
  • 02:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV