Ecaterina Ladin o interpretează pe Dalida, secretara primarului din „Las Fierbinți”, încă de la primul episod, difuzat în 2012. Un personaj spumos, pe care actrița l-a dus la un nivel greu de atins. Între timp, Dalida a devenit și parte din comunitatea fierbințeană la propriu, căci și-a construit o casă în Fierbinți-Târg, locul unde se filmează serialul de la Pro TV.
Dincolo de micul ecran și piesele de teatru, pe Ecaterina Ladin o putem urmări și în musicaluri, unde vocea ei se potrivește perfect acestui gen. După „Mamma Mia!”, în care joacă alături de Loredana Groza și Anca Țurcașiu, actrița este trup și suflet în primul musical orginal românesc, „Invizibilii”, după romanul cu același nume semnat Ioana Pârvulescu. În această producție, interpretează o influenceriță „foarte șmecheră” și împarte replici „pe note muzicale” cu Teodora Boboc.
Revenind la serialul de comedie de la Pro TV, iată ce dezvăluiri ne-a făcut Ecaterina Ladin despre personajul său din „Las Fierbinți”, dar și despre viața sa de dincolo de acest proiect…
Din culisele serialului „Las Fierbinți”
De 14 ani faci parte din „comunitatea” fierbințeană… Care sunt amintirile tale de la filmările primelor episoade?
Doamne, primele episoade?! Când au mutat ferma de dinozauri, să facă primăria?! (râde) Că atât am impresia că a trecut de atunci… Știu că am avut foarte mari emoții, tot sezonul. Cumva, ne-am împrietenit toți rapid. A venit de la sine. A fost chimie, de la primele întâlniri.
Dincolo de un scenariu bine scris și jocul magistral al vostru, al actorilor, de ce credeți că „Las Fierbinți” prinde atât de bine la public?
„Las Fierbinți” este oglinda societății românești. Cum să nu îți placă? Cu bine, cu realități, cu povești și ce ii place românului cel mai mult …. haz de necaz. Prinde și pentru că personajele au evoluat mult și este un serial făcut din suflet, de la scenariu, până la interpretare. Avem o echipa mare și MARE! Și sunt mândră că fac parte din cel mai frumos și longeviv proiect făcut vreodată în România.
Cum e atmosfera între colegi în spatele camerelor – e la fel de „fierbinte” ca în serial?
Sunt zile și zile. Nu ne sincronizăm toți, nici la filmări și nici la starea de spirit, de fiecare dată. Însă, cum e vorba: pofta vine, mâncând… Așa e și la noi. Se întâmplă, de multe ori, ca unul sau unii dintre noi să venim cu o stare aiurea și în 10 minute, la cafea, să ne punem pe picioare. Ne știm de atât timp, am mai îmbătrânit – nu eu, ei!, mai avem tabieturi, dar, în general, se fac foarte multe glume, ne simțim bine, unii în compania altora, și atmosfera asta fierbinte este cea care ne ține locul 1, de atâția ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 21
„De la secretariat se dă moda”
Cu ce piese vestimentare sau accesorii și s-a întâmplat să pleci de la filmări? Dalida poartă cele mai colorate mărgele…
Nu știu dacă oi fi plecat cu vreo pereche de cercei sau vreun colier. Sunt greu de neobservat, cu toate că unele chiar sunt foarte frumoase și mai am prietene care le văd în serial și mă întreabă de ele. În tot contextul Dalidei, pot părea kitsch. Dar, și kitschul este o artă. Deci, ochii pe Dalida, că Fierbințiul este noul Milano. De la secretariat se dă moda.
Care au fost cele mai memorabile reacții pe care le-ai primit până acum de la oamenii care te-au recunoscut?
Am două reacții memorabile. Una a rămas la nivel de amuzament, iar cealaltă mi-a înmuiat sufletul destul de tare. Treceam prin fața unei primării, aici, in București. M-a recunoscut un domn care ieșea, supărat, din instituție. M-a salutat respectuos și mi-a zis: „Mergeți, doamnă, și depuneți-i lu’ Dalida C.V.-ul la proștii ăștia, aici, că nu știu nici cum îi cheamă, nici pe ce planetă sunt. Păi, Vasile ăla al vostru e președinte, pe lângă ăștia…” Era supărat, dar pe mine m-a amuzat. Altădată, urcam într-un taxi și șoferul m-a recunoscut. Mi-a povestit că este șofer pe ambulanță și că serialul nostru este cel care îl scoate din stările neplăcute in care ajunge, după ce vede toate necazurile care se întâmplă pe tura lui.v „Este oaza mea de liniște, serialul ăsta, să știți. Așa mă relaxez, mă liniștesc și îmi încarc bateriile.” Eh, ziceți voi…
Ecaterina Ladin are și o casă în Fierbinți
Dar din partea sătenilor din Fierbinți? Ai și o casă acolo…
Da, împreună cu familia, avem o casă în Fierbinți. M-a ajutat mult cu filmările in perioadele in care Petru și Roman (n.r. doi dintre cei trei băieți ai actriței) erau mici și aveau nevoie de mine mai mult. Ne relaxăm foarte tare și în afara perioadelor de filmare, aici, că mai scăpăm de agitația orașului. Ne place să stăm aici, unde și plantam legume bio și ne bucurăm de tot ce ne oferă pământul.
Colegii tăi de serial, Bobonete și Rait, au zburat deja cu avionul pilotat de Mihai Mărgineanu. Tu… când o vei face?
Când o voi face, în general sau cu avionul pilotat de Mihai? Dar eu am 3 copii, dragii mei ! (râde) Nici nu m-a invitat, oficial, așa, dar, mai repede, „m-aș da” cu barca. Grecia, pește proaspăt, șpriț… plus că nu mi-aș face mari probleme cu zona, pentru că Mihai știe greacă, aproape, la perfecție.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 14 / 21
Și pentru că se apropie și Sărbătorile… ce planuri ți-ai făcut? Unde vei petrece?
La noi sunt aceleași planuri, în fiecare an, de când s-au născut copiii. Petrecem sărbătorile în familie, că mai fac și alții mâncare, prăjituri și alte minunății. Eu mă ocup de cadouri. Îmi place perioada asta, că avem o listă lungă de la Moș Crăciun și îmi place să fiu spiridușul lui cel descurcăreț. Deci, fie că vom fi la București sau la Chișinău, va fi în familia noastră mare și frumoasă.
Foto: Pro TV; Instagram