Homepage  / Vedete româneşti

Emil Rengle și Alejandro sunt pregătiți de nuntă. Foștii concurenți de la Asia Express au stabilit detaliile

Emil Rengle și Alejandro sunt pregătiți de nuntă. Foștii concurenți de la Asia Express au stabilit detaliile
13

de Redactia Tvmania,

Emil Rengle și Alejandro Fernandez au participat în 2025 împreună la emisiunea Asia Express, difuzată de Antena 1, iar după încheierea filmărilor și difuzarea finalei, cei doi se pregătesc deja pentru nuntă.

Emil Rengle, noi detalii despre nunta cu Alejandro

Într-un interviu acordat publicației Libertatea, Emil Rengle a subliniat că experiența competiției i-a consolidat relația, în ciuda faptului că de-a lungul anilor numeroase cupluri s-au despărțit după participarea la Asia Express sau America Express.

El a precizat: „După ce ne-am logodit, la scurt timp a venit invitația la «Asia Express» și noi așa am și zis: «Băi, dacă trecem de proba asta, de testul ăsta al vieții, înseamnă că noi chiar suntem făcuți unul pentru celălalt și putem face o echipă bună». Și așa am și luat experiența și realmente asta s-a întâmplat. A fost ca o terapie pe fast forward, ne-am cunoscut cu bune și cu rele, în niște situații pe care în mod normal nu le-ai trăi. Și, ca și concluzie, cred că suntem mult mai puternici decât am fost înainte”, a declarat Rengle în exclusivitate pentru Libertatea.

alejandro-emil-rengleIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

În ceea ce privește perspectiva unei nunți, dansatorul și coregraful a afirmat că planurile sunt deja stabilite pentru vara anului 2027, oferind câteva detalii despre modul în care va fi organizat evenimentul.

Emil Rengle așteaptă cu nerăbdare nunta cu Alejandro

Astfel, el a explicat: „Facem nunta în 2027, în vară! Pentru că acum, dacă am vrea pentru vara următoare, nu mai avem timp. Adică, mă rog, ar fi, dar… Știm ce vrem să facem! Vom avea două evenimente. Unul cu familia strânsă, undeva în străinătate, unde e legal să ne căsătorim. Și în România, pentru că nu e legal și nu avem drepturi, vom face o nuntă uriașă, ca să știe toată România că există o nuntă gay în țară. Cu toate vedetele, cu toți influencerii, cu toți prietenii… Cred că de la sine va fi mediatizat evenimentul!

Vreau, la această nuntă din România, să-l introduc pe Alejandro complet în cultura noastră. Vreau să fie cu dansuri populare românești, să mâncăm sarmale, adică vreau să… Ar trebui familia lui să vină la poartă la ai mei, că așa se face. Eu sunt aici român, aștept să vină bărbatul să mă ia, să mă ceară la poartă! După care mergem la nuntă și aruncăm ceva… Mie mi-e teamă să nu mi-l fure cineva, că e un om absolut minunat. La noi a fost dat să fie să ne iubim și mai mult”, a mai declarat artistul.

Cererea în căsătorie a avut loc într-o vacanță romantică petrecută în Mexic. Atunci, Emil a publicat pe Instagram o declarație emoționantă, redactată împreună cu Alejandro: „Împreună vom crea o casă plină cu flori, bunătate, perne confortabile, odihnă, somn bun, dans, dansuri minunate, spațiu pentru cărți, spațiu pentru a fi tu, spațiu pentru a fi eu și spațiu pentru a iubi”.

Sursă foto: Instagram – Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton