Update, 27 mai 2021: La 17 ani după difuzarea ultimului episod al sezonului 10, actorii din „Prietenii tăi”, în original „Friends”(1994-2004), s-au întâlnit din nou, pentru un episod special, care este difuzat online în premieră în România pe HBO GO pe 27 mai 2021.
Mai întâi au fost zvonurile, apoi entuziasmul, apoi confirmările. „Se întâmplă! De fapt, în mai puțin de o lună mă îndrept către L.A.”, spunea David Schwimmer. Filmările au fost anunțate la începutul anului trecut, însă pandemia a dat peste cap planurile echipei. „Într-un final, am găsit o modalitate de a filma în siguranță”, a adăugat actorul. De fapt, amânarea a fost „chiar și mai incitantă”, a explicat Jennifer Aniston.
„Știți ce? Această amânare ne-a oferit de fapt mai mult timp pentru a-l face și mai interesant și mai distractiv decât ar fi fost. Așa că eu aleg să văd paharul pe jumătate plin. Uite, nu plecăm nicăieri. Nu vei scăpa niciodată de «Prietenii tăi», îmi pare rău. V-ați blocat cu noi pe viață”, a mai spus actrița, la The Ellen DeGeneres Show.
Filmările au avut loc în Los Angeles, pe platoul Stage 24, cunoscut ca „The Friends Stage”, de la Warner Bros. Studios, exact acolo unde a fost filmat serialul de la sezonul al doilea. Episodul special va fi disponibil, în America, pe platforma de streaming HBO Max pe 27 mai. Data nu este cu totul inocentă, de fapt reuninea „Friends” marchează astfel prima aniversare a lansării HBO Max. HBO România nu a anunțat deocamdată când va putea fi văzut și la noi episodul „Friends: The Reunion”.
În 2020, cele 10 sezoane din „Friends” au părăsit catalogul Netflix pentru a intra în cel al HBO Max, în urma unui contract care-a costat WarnerMedia peste 400 de milioane de dolari. Pentru participarea la episodul special, fiecare dintre cei șase protagoniști ar fi primit câte 2,5 milioane de dolari, conform Variety.
Invitați speciali
Vedetele serialului, Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry și David Schwimmer, vor avea alături mai mulți invitați: de la Lady Gaga la David Beckham, dar și sud-coreenii de la BTS, militanta pakistaneză Malala Yousafzai sau Kit Harington, scrie The Hollywood Reporter. Lista completă a acestora a circulat pe Twitter, unde a și fost criticată din cauza lipsei vedetelor afro-americane. „După ce am fost convinși că nu au existat persoane de culoare în New York vreme de 9 sezoane, au invitat 25 de celebrități printre care nu se găsește niciun afro-american”, a comentat un internaut pe Twitter.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Batem palma?
Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Legea străzii
12
Joey (Jason Statham), un fost soldat din Forţele Speciale, ajuns acum să trăiască pe străzi, în lumea infractorilor din Londra, se transformă într-un Înger Răzbunător...
22:15
Motivat să ucidă
15
La zece ani după ce soţia şi fiica sa au fost ucise cu bestialitate, un bărbat îşi caută singur dreptatea. Răzbunarea lui se îndreaptă asupra procurorului care s-a...
00:15
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:45
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
01:45
I Like IT
Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
02:15
Apropo TV
"Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Batem palma?
Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
16:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
17:00
Nu te supăra, frate!
Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Lia - soţia soţului meu
AP
"Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
23:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
23:30
America Express - Drumul aurului
AP
02:45
Dragoste de tata
Nejat (Furkan Palali) este un om de afaceri de succes, director al unei companii care creează ochelari. După ce soţia îl părăseşte, Nejat îşi creşte singur fiica...
04:15
Nu te supăra, frate!
Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Totul pentru familia mea
AP
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
22:30
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
00:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
04:30
Pastila de râs
AP
Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
05:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...