Cătălin Scărlătescu a trebuit să gătească pentru două nunţi în această vară: „Am muncit foarte mult la două evenimente fabuloase, iar în rest am avut scurte ieşiri de weekend.
Când tabloidele scriau că agăţ fete în club la mare, eu de fapt organizam, împreună cu Costel Zelca (n.r. – proprietarul unor hoteluri de pe litoral), socrul mic, ceea ce s-a numit nunta anului la Mamaia.
Nunta Cristinei Şucu (n.r. – fiica unor milionari) de la Snagov a fost al 2-lea eveniment super reuşit în acest an. Mai am de aşteptat până în luna mai, când vreau să plec două săptămâni cu barca oriunde, doar să fiu pe mare.”
O altă victimă a programului încărcat a fost Florin Dumitrescu.
„Nu am avut o vacanţă propriu-zisă, am lucrat toată vara şi timpul liber s-a rezumat la şase zile adunate de stat pe plajă. Drept urmare, abia aştept să vină vara următoare şi să-mi pot lua o vacanţă lungă.
Doar Sorin Bontea a avut parte de un concediu în adevăratul sens al cuvântului.
„În această vară m-am relaxat, alături de soţia mea şi de cei doi copii, la mare, în VamaVeche, la pescuit, la munte. Am ieşit la pădure când a fost vremea frumoasă sau pur şi simplu am stat în Bucureşti şi ne-am bucurat unul de compania celuilalt.”