Homepage  / Recomandări

Mel Gibson și Danny Glover revin într-un maraton Armă mortală: toate cele 4 filme, în weekend la DIVA. Programul de difuzare

Mel Gibson și Danny Glover revin într-un maraton Armă mortală: toate cele 4 filme, în weekend la DIVA. Programul de difuzare
5

de Andra Stana,

Franciza „Armă mortală”, cu Mel Gibson și Danny Glover, va fi difuzată integral în cadrul unui maraton special la DIVA, în weekendul 20–21 septembrie, de la ora 20:00. Fanii acțiunii și comediei vor avea parte de toate cele 4 filme, în ordine cronologică, și vor redescoperi legendarul duo de detectivi Riggs și Murtaugh.


Povestea francizei Armă mortală

Franciza „Armă mortală” este un exemplu cât se poate de reușit de povești de acțiune care combină umorul și exploziile, axându-se pe două personaje ce formează un duo legendar: Martin Riggs (Mel Gibson) și Roger Murtaugh (Danny Glover). Aceștia sunt detectivi ai Departamentului de Poliție din Los Angeles (LAPD) care, de-a lungul a patru filme lansate între 1987 și 1998, au parte de cazuri mult prea periculoase.

Mai ales în condițiile în care Murtaugh abia așteaptă să iasă la pensie, iar Riggs nu are toate țiglele pe casă… În plus, franciza include un serial cu Clayne Crawford și Damon Wayans, difuzat între 2016 și 2019.

Armă mortală 4Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Maratonul Hollywood la DIVA – program complet

Pe 20-21 septembrie (sâmbătă-duminică), de la ora 20:00, în cadrul maratonului Hollywood la DIVA, postul TV promite telespectatorilor 4 porții de acțiune și distracție, pentru că difuzează întreaga serie de filme „Armă mortală”! Astfel, fanii pot vedea pe post, în ordine cronologică:

Sâmbătă, 20 septembrie, 20:00 – „Armă mortală” (Lethal Weapon, 1987)

Detectivul de la Omucideri Roger Murtaugh (Danny Glover) trebuie să facă echipă cu tânărul ofițer de la Narcotice Martin Riggs (Mel Gibson), care e extrem de afectat de moartea soției lui. Împreună cercetează presupusa sinucidere a Amandei Hunsaker (Jackie Swanson), fiica unui om de afaceri bogat, care a luptat cu Murtaugh în Vietnam. Filmul are o nominalizare la Oscar pentru sunet.

Sâmbătă, 20 septembrie, 22:10 – „Armă mortală 2” (Lethal Weapon 2, 1989)

Riggs și Murtaugh descoperă un cufăr plin de monede de aur sud-africane Krugerrand. În timp ce vânează o bandă de traficanți de droguri care se ascunde în spatele imunității diplomatice, trebuie să-l protejeze pe iritantul martor federal Leo Getz (Joe Pesci, într-un rol genial), care începe să le devină simpatic. Filmul are o nominalizare la Oscar pentru efecte sonore.

Duminică, 21 septembrie, 20:00 – „Armă mortală 3” (Lethal Weapon 3, 1995)

Murtaugh mai are doar o săptămână până iese la pensie, dar nu scapă de pericole: alături de Riggs, investighează un jaf comis folosind o mașină blindată. În plus, sunt implicați amândoi într-o anchetă internă condusă de Lorna Cole (Rene Russo). Acesta a fost al cincilea cel mai de succes film la box-office din 1992 și pelicula cu cele mai mari încasări din toată seria „Armă mortală”.

Duminică, 21 septembrie, 22:30 – „Armă mortală 4” (Lethal Weapon 4, 1998)

Eroii noștri sunt pe cale să devină tătic, respectiv bunic, iar pe plan profesional fac echipă cu începătorul Lee Butters (Chris Rock), pentru a investiga o grupare de gangsteri chinezi, condusă de Wah Sing Ku (Jet Li).


Maratonul complet Hollywood la DIVA

Maratonul Hollywood la DIVA include pelicule cunoscute și îndrăgite de public, programate una după alta, de luni până duminică. Astfel, fanii Armă mortală pot urmări întreaga serie de filme într-un final de săptămână tematic, plin de acțiune și umor.

Sursa foto: DIVA

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton