Millie Bobby Brown continuă să își consolideze statutul de „regină a Netflix-ului”. După succesul seriilor „Stranger Things” și „Enola Holmes”, tânăra actriță se pregătește să aducă pe ecrane o poveste profund personală: ecranizarea bestsellerului său, „Nineteen Steps”.
Conform publicației Deadline, Millie Bobby Brown a reușit să atragă nume grele ale cinematografiei mondiale pentru acest proiect dezvoltat exclusiv pentru Netflix. Regia filmului va fi semnată de Tom Hooper, laureat al premiului Oscar pentru „Discursul regelui” și cunoscut pentru alte producții grandioase precum „Les Misérables” și „Daneza”.
Millie va interpreta rolul principal în filmul al cărui scenari va fi adaptat de Anthony McCarten, nominalizat de patru ori la Oscar și autorul succeselor „Bohemian Rhapsody” și „Toria întregului”.
Actrița va fi implicată în în producție, prin compania familiei Brown, PCMA. Această colaborare vine într-un moment strategic pentru actriță, care a părăsit recent proiectul „Perfect”, biografia gimnastei Kerry Strug din cauza unor divergențe creative, concentrându-și acum întreaga energie pe „Nineteen Steps”.
Drama istorică din spatele „Nineteen Steps”
Publicat în septembrie 2023, romanul este inspirat din experiențele bunicii lui Millie Bobby Brown din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea o urmărește pe Nellie Morris, o tânără de 18 ani din cartierul Bethnal Green din Londra, care încearcă să facă față provocărilor războiului: amenințarea bombardamentelor, raționalizarea alimentelor și dorul de cei dragi.
Povestea explorează și latura romantică a vieții lui Nellie, prin relația sa cu un aviator american pe nume Ray. Însă pilonul central al narațiunii este unul tragic și istoric: dezastrul de la stația de metrou Bethnal Green. Acesta rămâne unul dintre cele mai grave dezastre civile din Marea Britanie din timpul războiului, când 173 de persoane și-au pierdut viața într-o busculadă în timp ce se adăposteau la metrou în timpul unui raid aerian.
Viitorul lui Millie Bobby Brown pe Netflix
Pe lângă acest proiect ambițios, agenda actriței rămâne extrem de încărcată. Fanii o vor vedea în curând la Netflix în „Enola Holmes 3”, dar și într-o comedie romantică intitulată „Just Picture It”, regizată de Lee Toland Krieger.
Știai că?
Millie Bobby Brown a scris „Nineteen Steps” cu ajutorul autoarei Kathleen McGurl. Decizia de a scrie această carte este un omagiu adus rădăcinilor sale londoneze. Filmul promite să fie o schimbare de registru pentru actriță, trecând de la rolurile de acțiune și fantasy la o dramă istorică matură, menită să onoreze memoria supraviețuitorilor uneia dintre cele mai negre zile din istoria Londrei.