După vestea că fiecare jurat va conduce propria echipă, Irina Fodor le dezvăluie chefilor o regulă care complică și mai mult lupta culinară: „În funcție de clasamentul amuletelor veți avea un număr diferit de concurenți în echipă”.
Astfel, odată cu sezonul 16, misiunea juraților devine mai dificilă ca oricând, iar fiecare bătălie pentru amuletă capătă o importanță strategică majoră. Dacă până acum duelurile din prima parte a competiției decideau doar avantajele amuletelor, de această dată punctajele obținute vor influența direct componența echipelor.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
În trecut, chefii aflați pe ultimele două locuri împărțeau conducerea unei tabere, în timp ce restul aveau propriile echipe. În noul sezon, toți cei patru chefi vor avea echipe distincte, însă numărul de concurenți din fiecare tabără va fi stabilit în funcție de performanțele obținute în confruntările pentru amulete.
De acum înainte, chefii se vor lupta nu doar pentru avantaje, ci și pentru șansa de a-și forma o echipă cât mai numeroasă în bootcamp.
„Este cumplit ce ne așteaptă”, a exclamat Chef Orlando Zaharia. „Ne putem întoarce la trei echipe?”, a glumit, dar nu fără o notă de îngrijorare, Chef Alexandru Sautner.
„Înainte, cel care lua cel mai mic punctaj putea avea o echipă completă, chiar dacă nu era doar a lui… Acum, cine e ultimul intră în luptă cu cei mai puțini concurenți? Doamne ferește!”, a reacționat Chef Richard Abou Zaki. „Una caldă, una rece… Mă bucuram atât de tare că vor fi patru echipe. Iar acum, regula aceasta ne dă cu totul peste cap”, a declarat Chef Ștefan Popescu.
Prin urmare, fiecare poziție în clasamentul final – stabilit în urma confruntărilor pentru amulete – va determina numărul de competitori alocați fiecărui jurat.
Câți concurenți vor reveni fiecărui chef în funcție de clasament, telespectatorii vor afla urmărind noul sezon Chefi la cuțite, din 16 noiembrie, de la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Show-ul culinar va fi difuzat în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la ora 20:30 – cu excepția primei săptămâni, care va avea doar trei ediții, întrucât marți, 18 noiembrie, Antena 1 va transmite meciul Naționalei României cu San Marino.
Sursă foto: Antena 1
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.