Homepage  / Televiziune

Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor, prezentat de Dan Negru: Secretele măștilor

Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor, prezentat de Dan Negru: Secretele măștilor
7

de Roxana Mirea,

11 măști, una mai spectaculoasă decât alta, vor urca în ultima seară din an pe scena Revelionului Starurilor 2022 - Războiul Generaţiilor, prezentat de Dan Negru de la ora 22:00, pe Antena 1. Celebrităţi din diverse domenii se vor ascunde în spatele acestora, în vreme ce vedetele aflate în platou vor încerca din răsputeri să le ghicească. Şi în acest an a fost respectată tradiţia realizării celor mai multe dintre măşti tocmai în Statele Unite ale Americii, mai exact la Los Angeles, iar pentru cele create în România, transportul până la platoul de filmare a fost cel care le-a dat mari bătăi de cap echipei de producţie.

Despre măștile de la Revelionul Starurilor 2022

Una dintre cele mai complicate și spectaculoase măști din acest an este cea a Păpuşii, inspirată din filmul care a făcut înconjurul planetei – Squid game. Este prima mască de asemenea dimensiuni folosită într-un show de televiziune, mai exact peste 3.8 metri înălţime. O echipă de peste 10 sculptori specializaţi în butaforii a lucrat vreme de câteva săptămâni la realizarea ei, iar transportul ei a presupus o logistică aparte. O întreagă echipă de designeri a lucrat la hainele păpuşii, care au fost montate direct pe ea, printr-un sistem special de ancorare!”, a dezvăluit producătorul show-ului, Augusta Lazarov Petrescu.

O altă mască ce le-a dat mari bătăi de cap, de data aceasta echipei de machiaje speciale a fost cea a Maestrului Levitaţiei, o mască specială, din silicon, foarte grea şi deopotrivă costisitoare. Realizată special în Los Angeles, masca a creat mari probleme vedetei care se ascundea în spatele ei. Claustrofobă din fire, vedeta care a petrecut mai bine de 3 ore la machiaj pentru realizarea măştii, a acuzat de mai multe ori stări de sufocare, astfel încât echipa de producţie a fost nevoită să modifice masca pe loc pentru a face momentul cât mai suportabil. Tot vedeta din spatele ei a consumat trei pachete de bomboane mentolate în timpul realizării măştii, pentru a-şi induce senzaţia că respiră mai uşor.

Revelionul-Starurilor-2022-–-Razboiul-Generatiilor-prezentat-de-Dan-Negru-Secretele-mastilor-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Care sunt cele mai complicate măști ale Revelionului 2022

Nici pentru personajul din spatele măştii Spiritul Nopţii ziua de filmare nu a fost deloc una uşoară. După aplicarea măştii, vedeta a realizat că nu va mai putea face nicio mişcare bruscă a feţei, astfel că echipa de producţie s-a văzut nevoită să aducă un blender la platou, pentru ca aceasta să mănânce…cu paiul, întreaga zi.

Pe lângă situaţiile de tot felul apărute în cabina de machiaj în timpul unui show de o asemenea anvergură, la fel ca anul trecut, şi în acest an, vedetele din spatele măştilor s-au mai confruntat cu ceva: timpul de aşteptare “în personaj”. Dacă în anii trecuţi se respecta cu stricteţe programul, în acest an, toate măsurile de siguranţă care au fost luate la filmări au adus mici decalaje, astfel că unele dintre vedete au fost nevoite să aştepte zeci de minute costumate, cu faţa şi urechile complet acoperite.

Cele mai complicate măști ale Revelionului 2022 sunt, din punctul de vedere al specialistului în machiaj special care le-a și realizat Extraterestul, Spiritul Nopţii sau Maestrul Levitaţiei, iar din punct de vedere al logisticii, masca Păpuşa, inspirată din celebrul film Squid Game. Fiecare vedetă din spatele acestor măști a petrecut cel puțin trei ore în cabina de machiaj, iar pentru unele s-au depăşit chiar şi cinci ore. Cine sunt celebritățile din spatele acestor măști, dar și vedetele care întruchipează celelalte personaje ale nopții dintre ani, telespectatorii vor vedea în noaptea dintre ani, de la 22:00, în cadrul Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor, prezentat pentru al 22-lea an consecutiv de Dan Negru la Antena 1.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 22:30 Şef sub acoperire
    Te-ai gândit vreodată dacă şeful tău ştie ce se întâmplă într-o zi de muncă? Dacă ştie ce presupun multe dintre slujbele din companie sau dacă ar fi în stare să...
  • 00:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:30 Greu de oprit 15
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 17:00 Nu te supăra, frate!
    Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Lia - soţia soţului meu AP
    "Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
  • 23:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:30 America Express - Drumul aurului AP
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Nu te supăra, frate!
    Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:30 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 05:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV