Homepage  / Vedete româneşti

Simona Gherghe, decizie importantă pentru copii. „I-am pregătit pentru schimbarea asta”

Simona Gherghe, decizie importantă pentru copii. „I-am pregătit pentru schimbarea asta”
7

de Roxana Mirea,

Simona Gherghe este foarte activă pe rețelele sociale și îi place să îi țină la curent pe fanii ei cu activitățile sale. Recent, prezentatoarea emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1, le-a mărturisit internauților că ea și soțul ei au luat o decizie importantă în ceea ce-i privește pe cei doi copii ai lor.

Simona Gherghe, decizie importantă pentru copii

Simona Gherghe și soțul ei au luat o decizie importantă în ceea ce-i privește pe cei doi copii ai lor. Până acum, ea mergea și îi lua pe cei mici de la grădiniță, dar acest lucru nu se mai poate de când s-a mutat ora de difuzare a emisiunii „Mireasa”. Așadar, Simona Gherghe și soțul ei au decis ca cei mici să vină acasă cu autobuzul școlar.

„Săptămâna asta a venit cu o schimbare pentru noi, pentru care eu am avut foarte mari emoții, dar pe care copiii au primitr-o cu mult mai multă deschidere. Pentru că emisiunea și-a mutat ora de difuzare și termin la 17:00, nu am mai putut eu sa merg eu să îi iau și practic a trebuit să facă asta doar soțul meu, doar că nu putea în fiecare zi. Așa că a trebuit să apelăm la autobuzul școlar, la transportul ofrit de grădiniță. Vă mărturisiesc că eu am avut emotii foarte mari. Și acum sunt puțin stresată.

I-am pregătit foarte bine pentru schimbarea asta și nu vreți să știți cât de încântați sunt și cum așteaptă treaba asta ca pe o mega aventură. De multe ori, ei sunt mai pregătiți decât noi să accepte noul decât ne imaginăm noi. Noi ne face o mie de griji, ei le iau mult mai practic. Sigur că prima dată când le-am spus nu au vrut să audă, dar le-am explicat că nu se mai poate să mergem noi după ei și că alternativa ar fi să îi mutăm la o altă grădiniță și nu au fost sub nicio formă de acord. Așa că ne-a ieșit și treaba asta. S-au împrietenit foarte bine și cu domnul care-i aduce. Ce să mai, sunt mândră de ei. Sunt copilași mari deja”, a spus Simona Gherghe pe Instagram.

Simona-Gherghe-decizie-importanta-pentru-copii-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Simona Gherghe, despre relația dintre copiii ei

Simona Gherghe a fost un copil singur la părinți și nu a cunoscut iubirea de frate. Ei bine, vede acum această iubire la copiii ei, lucru care o bucură extrem de mult.

„Nu sunt cea mai sociabila persoana din lume. Orice iesire vine la pachet cu un mare cumul de stres. Nu-mi plac mondenitatile, ceea ce, pentru profesia mea, nu e tocmai un lucru bun. Am tot cautat sa vad de unde mi se trage. (…)

Am fost copil singur la parinti. In copilarie, carevasaziva, m-am jucat mai mult singura. Ieseam afara, cu cheia de gat, aveam amici, prieteni, colegi de scoala, dar imi amintesc mult de jocul de una singura. Cu papusile, de-a invatatoarea, de-a gimnastica, de-a prezentatoarea, in apartamentul in care am crescut, cand ii asteptam pe ai mei de la munca. Nu prea stiam sa impart jucarii, pentru ca nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit si eu un frate sau o sora, apoi mi-a trecut. Probabil ma prinsesem eu ca e bine si sa vina toate spre tine.

Si iata-ma, acum, adult fiind, martora unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Stiu cum e sa-ti iubesti barbatul, cum e sa-ti iubesti pana la adoratie copiii, dar nu stiu ce simt fratii unul pentru altul. Ma uit la Ana si Vlad, ii vad cat sunt de legati, cum intreaba mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineata. Ii vad cum se joaca, cum se si bat, cum interactioneaza, cum sunt unul pentru altul, unul langa altul. Mi-am dorit enorm sa am un copil. Nu as fi indraznit niciodata sa visez la doi. Si totusi sunt #mamadedoi. Iar pentru ei, e magic ca se au unul pe altul. O iubire pe viata! Iubirea de frate si sora… O iubire pe care eu n-o s-o traiesc niciodata, sunt doar martora, zi de zi”, a scris vedeta pe Instagram.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Amnezie cu surprize AP
    Joanna Stayton (Goldie Hawn) este o bogătaşă plină de toane. Pentru colecţia ei de sute de pantofi angajează un tâmplar, Dean Proffitt (Kurt Russell), pentru a-i...
  • 12:15 Goana după iubiţel AP
    Thomas Fuentes este un om de afaceri chipes si de succes, care lucreaza in industria cosmetica. El are trei iubite sexy si latine: in Miami, chelnerita Cici, in...
  • 14:00 Paul Blart: Mall Cop AP
    Paul Blart (Kevin James) joaca rolul unui tată divorţat care încearcă să îşi câştige existenţa ca agent de pază într-un mall din New Jersey. El aplică de ani de...
  • 15:45 Ostaticul AP
    Pe cînd se afla pe drum spre locul de vacanţă ideal, Rae (Nia Long) află că logodnicul ei, Michael (Jamie Foxx), a cheltuit banii cu care intenţionau să-şi cumpere...
  • 17:30 Şef sub acoperire
    Te-ai gândit vreodată dacă şeful tău ştie ce se întâmplă într-o zi de muncă? Dacă ştie ce presupun multe dintre slujbele din companie sau dacă ar fi în stare să...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Mecanicul 12
    Arthur Bishop (Jason Statham) este un asasin profesionist care acţionează în baza unui set de reguli de la care nu se abate niciodată. Tocmai de aceea, el îşi îndeplineşte...
  • 21:45 Regatul Cerului 12
    În timpul cruciadelor din Evul Mediu, Balian (Orlando Bloom), un tânăr cavaler francez îl întâlneşte pe tatăl său, Godfrey (Liam Neeson), care îi arată ce înseamnă...
  • 00:30 Asasin american 12
  • 02:30 Ostaticul AP
    Pe cînd se afla pe drum spre locul de vacanţă ideal, Rae (Nia Long) află că logodnicul ei, Michael (Jamie Foxx), a cheltuit banii cu care intenţionau să-şi cumpere...
  • 04:00 Amnezie cu surprize AP
    Joanna Stayton (Goldie Hawn) este o bogătaşă plină de toane. Pentru colecţia ei de sute de pantofi angajează un tâmplar, Dean Proffitt (Kurt Russell), pentru a-i...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Lia - soţia soţului meu
    "Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
  • 12:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Din dragoste pentru căţei
  • 15:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 00:00 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Brigada Diverse în alertă AP
    An de producţie: România, 1970 Brigada Diverse e prezentă la apel ! De data aceasta vor urmări hoţi de tablouri, falsificatori de bani şi false văduve. Coincidenţa...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 09:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Preţul Fericirii AP
    Synopsis: Tânăra şi înverşunata Yildiz (Eda Ece), va avea parte de surprize uriaşe din partea fostului soţ Halit (Talat Bulut) iar reacţia frumoasei femei va fi...
  • 22:30 Autopsie fatală 15
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 În bătaia Inimii
  • 03:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:45 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 05:15 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV