Homepage  / Vedete străine

De ce nu s-a uitat Peter Dinklage la House of the Dragon. L-a interpretat pe Tyrion Lannister în Game of Thrones

De ce nu s-a uitat Peter Dinklage la House of the Dragon. L-a interpretat pe Tyrion Lannister în Game of Thrones
7

de Roxana Mirea,

Peter Dinklage l-a interpretat exemplar pe Tyrion Lannister în serialul de succes HBO „Game of Thrones”. Tyrion este unul dintre puținele personaje care apar în „Urzeala tronurilor” în toate cele 8 sezoane. Într-un interviu recent, Peter Dinklage a dezvăluit de ce nu s-a uitat la „Casa DragonuluI”.

Peter Dinklage explică de ce nu s-a uitat la House of the Dragon

Peter Dinklage este mai mult decât familiarizat cu ținuturile din Westeros și cu mașinăriile politice din universul fantastic al lui George R.R. Martin – chiar dacă nu a avut ocazia să urmărească serialul prequel de succes al HBO.

Dinklage a stat recent de vorbă cu Will Marfuggi de la ET, în timp ce își promova noul său blockbuster, „Transformers: Ascensiunea bestiilor” / „Transformers: Rise of the Beasts”, și a mărturisit că nu s-a uitat încă la „House of the Dragon”.

„Nu l-am văzut încă”, a împărtășit Peter Dinklage, adăugând rapid că nu are nimic de-a face cu faptul că nu vrea să îl vadă sau că are vreun sentiment negativ față de serial, ci pur și simplu are nevoie de „o pauză de dragon” după opt sezoane în care a jucat în „Game of Thrones”.

Am făcut acel serial pentru o perioadă foarte lungă de timp”, a explicat actorul. „Și m-am uitat și alte lucruri. [Dar] intenționez să o fac, cu siguranță. Am auzit că este foarte bun.” Celebrul actor a adăugat: „Tocmai m-am uitat mult la Rick și Morty. Mi-a plăcut foarte mult Ozark și chestii de genul ăsta.”

„Game of Thrones” Season 8 (2019) Episode 6Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Peter Dinklage, despre rolul din Transformers: Ascensiunea bestiilor

De asemenea, a fost ocupat și cu cel mai recent proiect al său, „Transformers: Rise of the Beasts”, în care dă voce personajului negativ Scourge, liderul maleficilor Terrorcons și dușman al Autoboților și al Maximalilor. Pentru Dinklage, faptul că a reușit să intre cu adevărat în pielea personajului său într-o cabină de înregistrare s-a dovedit a fi o provocare interesantă și i-a făcut plăcere să o accepte.

Asta face parte din distracția de a face un film ca acesta. În cazul interpretărilor vocale, tot ce ai este vocea, așa că te bazezi cu adevărat pe găsirea nuanțelor”, a împărtășit Dinklage. „Steven [Caple Jr.], regizorul nostru – care este incredibil – m-a ghidat pe tot parcursul lucrului, în timp ce mă aflam în cabina mea de sunet.”

Când ai doar vocea ta, ești mai puțin dependent de toate trucurile tale, ca actor, ceea ce este amuzant”, a adăugat Dinklage. „De fapt, găsești și îți amintești cât de importantă este vocea ta.”

„Transformers: Ascensiunea bestiilor” a avut premira pe 9 iunie în cinematografe.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton